Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Grecii joaca la doua mese - negocieri cu Rusia pentru gaze, alimente si bani

Grecii joaca la doua mese - negocieri cu Rusia pentru gaze, alimente si bani


Negocierile fara rezultat duse cu creditorii din zona euro forteaza guvernul de la Atena sa se replieze in cautarea unor solutii de urgenta, pentru a rezolva criza financiara si umanitara prin care trece tara.

Ministrul Energiei, Panagiotis Lafazanis, a vizitat luni Moscova, pentru a renegocia cu oficialii rusi contractul de furnizare a gazelor.

Nu este singurul motiv al vizitei, oficialii de la Atena mizand pe o reluare a relatiilor comerciale cu Rusia, in ciuda tensiunilor si sanctiunilor economice existente intre Moscova si Bruxelles, anunta agentia de presa bulgara Novinite.

Vizita ministrului Lafazanis la Moscova s-a derulat exact in perioada in care reprezentantii Comisiei Europene si ministrii de finante din zona euro studiau noul program de masuri propus de Grecia pentru deblocarea fondurilor de asistenta financiara.

Pe de o parte, grecii au prezentat la masa negocierilor cu partenerii europeni un program cuprinzand masuri de accelerare a procesului de privatizare, crestere a gradului de colectare al taxelor si impozitelor si reforme in Justitie.

La cealalta masa, Panagiotis Lafazanos s-a asezat alaturi de omologul sau rus Alexander Novak si de presedintele Gazprom, Alexei Miller, pentru a renegocia termenii contractului de furnizare a gazelor naturale catre Grecia si a initia discutiile privind ridicarea embargoului impus produselor agroalimentare din Grecia.

Moscova a impus restrictii la produsele alimentare venite din Uniunea Europeana inca din august anul trecut, ca raspuns la sanctiunile economice dictate de Occident impotriva Rusiei.

Negocieri pentru investitii comune

Delegatia Greciei a ridicat si problema derularii unor investitii rusesti pentru exploatarea resurselor energetice din zona litoralului grecesc.

De altfel, purtatorul de cuvant al Parlamentului grec, Tanasis Petrakos, a declarat presei germane ca Atena intentioneaza sa intensifice relatiile cu Rusia in sectorul energetic in avantajul ambelor state.

Grecia este pe punctul de a nu-si onora obligatiile fata de creditorii internationali, resursele financiare din bugetul guvernului de la Atena fiind sub nivelul celor 3 miliarde de euro pe care statul grec trebuie sa-i achite in urmatoarele luni.

Tsipras, asteptat de Putin

Situatia din Grecia este atat de grava incat analistii se asteapta ca oficialii de la Atena sa intoarca spatele Europei, mizand pe un ajutor financiar oferit de Rusia.

De altfel, premierul Alexis Tsipras este asteptat sa efectueze o vizita de urgenta in Rusia, pe 8 aprilie, oficialul atenian solicitand devansarea acesteia din calendarul stabilit intre cele doua parti, arata publicatia New York Times.

Vizita lui Tsipras la Kremlin vine dupa doua luni de negocieri tensionate intre guvernul de la Atena si creditorii din zona euro, in care cele doua parti nu au reusit sa ajunga la un acord privind restructurarea datoriei externe a Greciei.

Desi descrisa ca o simpla vizita protocolara, deplasarea lui Tsipras de saptamana viitoare este vazuta de catre analisti ca o incercare de a negocia cu Vladimir Putin un sprijin financiar din partea Rusiei.

"Este doar o presiune pusa pe restul tarilor din zona euro ca sa accepte concesiile solicitate de guvernul grec. Un flirt cu Rusia este periculos, insa. Grecia risca sa isi piarda si sustinatorii germani, care insista pentru o conciliere cu Atena", avertizeaza Simon Tilford, director adjunct al Centrului pentru Reforme Europene din Londra.

Compromis onorabil, nu capitulare

Relatiile dintre Grecia si Europa au inregistrat o degradare continua de la preluarea puterii, in ianuarie, de noul guvern Syriza condus de Tsipras.

Pentru moment, creditorii Greciei din zona euro nu cred ca politica antiausteritate a guvernului atenian poate asigura plata datoriei externe de 240 de miliarde de euro.

Tsipras a inclus in reformele fiscale o serie de masuri menite sa asigure lichiditatile necesare pentru plata transelor in urmatoarele luni: combaterea traficului de tigarete si carburant, a evaziunii si un control asupra transferurilor bancare.

"Este timpul ca cei bogati sa-si platesca darile si sa incetam jecmanirea clasei medii si a salariatilor. Suntem in cautarea unui compromis onorabil cu partenerii europeni, dar nu acceptam o capitulare neconditionata", a declarat Tsipras, luni, in fata Parlamentului.

Pana acum, noile legi ale grecilor au reusit sa asigure venituri fiscale de 100 de milioane de euro in fiecare saptamana, dar premierul atenian crede ca Grecia nu va fi capabila sa-si plateasca Datoriile fara o restructurare a creditelor.

Urmatoarea transa de plata este programata pe 7 aprilie, catre FMI. Valoarea acesteia este de 450 de milioane de euro.

Planul B, risipit in trei zari

O parte din oficialii greci au refuzat din start ideea unui ajutor financiar venit din partea Rusiei. Insa, altii discuta in mod public despre posibilitatea de a cere ajutor financiar Moscovei, Washingtonului sau a Beijingului ca despre un plan B al Greciei.

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a confirmat ca Moscova este dispusa sa imprumute bani Greciei daca va primi o solicitare oficiala in acest sens, iar oferta sa a fost repetata de ambasadorul rus la Atena in cursul saptamanii trecute.

In februarie, Donald Tusk, presedintele Consiliului European, isi exprima increderea ca Grecia nu va deveni "oaia neagra" a Europei in privinta politicii Bruxelles-ului fata de Moscova.

Cu toate acestea, una dintre primele masuri ale guvernului Syriza a constat in denuntarea sanctiunilor economice impuse Rusiei de Uniunea Europeana.

Emisari la curtile mari

Lafazanis este doar unul dintre emisarii raspanditi de greci in toate zarile pentru cautarea unor noi imprumuturi.

La sfarsitul saptamanii trecute, vicepremierul Yiannis Dragasakis s-a intalnit la Beijing cu omologul sau Ma Kai, obtinand pentru inceput un acord formal pentru intarirea relatiilor comerciale intre cele doua tari.

O eventuala mana de ajutor din partea Chinei este conditionata insa si de procesul pe privatizare a portului Pireu, actiune blocata de venirea la guvernare a partidului Syriza.

Cat despre ajutorul din partea rusilor, chiar daca rubla a cunoscut o apreciere minora in fata dolarului in ultimele saptamani, este greu de crezut ca Putin va accepta sa imprumute sume consistente Greciei.

"Moscova poate asigura un imprumut de urgenta pentru a strange legaturile cu Grecia, dar nu este in pozitia de a-i imprumuta pe eleni cu suma de bani de care acestia au nevoie", considera Tilford.

Partenerii europeni ai Greciei au sugerat semnarea unui nou acord de asistenta financiara pentru Grecia, inainte de a elibera o noua transa de imprumuturi pentru guvernul elen.

Aceasta ar putea reprezenta cresterea datoriei externe cu cateva zeci de miliarde de euro si o noua povara fiscala adaugata celei deja puse pe locuitorii tari, o chestiune pe care oficialii de la Atena nici nu vor s-o ia in considerare.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1993 ori