Grecia primeste din nou turisti, de la 1 iulie

Miercuri, 06 Mai 2020, ora 19:56
3505 citiri
Grecia primeste din nou turisti, de la 1 iulie
Foto: Pixabay

Grecia va primi turisti de la 1 iulie, a anuntat, miercuri, in Parlamentul de la Atena, secretarul de stat Giorgos Gerapetritis, transmite DPA.

"Vom deschide turismul de la 1 iulie. Detaliile privind demararea sezonului, inclusiv sprijinul financiar pentru industria turismului, vor fi anuntate pana in 15 mai", a declarat oficialul elen.

Si premierul Kyriakos Mitsotakis a afirmat, intr-un interviu acordat CNN, ca protocoalele privind calatoriile in conditii de siguranta trebuie adoptate in prealabil.

Turismul si industriile conexe genereaza aproximativ 30% din Produsul Intern Brut al Greciei si au ajutat aceasta tara sa ramana pe linia de plutire in timpul crizelor financiare care au durat aproximativ un deceniu. In luna august 2018, Grecia a pus punct celui de-al treilea program de asistenta internationala, revenind pe pietele financiare pentru prima data dupa 2010.

Criza provocata de pandemia de coronavirus (COVID-19) a afectat semnificativ proprietarii de hoteluri din Grecia, operatorii eleni de turism, restaurantele si alte afaceri legate de turism, aproape o treime fiind ingrijorati ca se vor confrunta cu falimentul.

Autoritatile de la Atena estimeaza ca pierderile provocate de pandemie ar putea ajunge pana la 22 de miliarde de euro, deja fiind pierdute 45.000 de locuri de munca.

Grecia, o tara cu 11 milioane de locuitori, a inregistrat pana in prezent 2.642 de cazuri de COVID-19, boala respiratorie provocata de noul coronavirus, si 146 de decese, cu mult mai putine decat in multe alte tari europene.

In Romania, operatorii din turism spera sa-si poata relua activitatea din 15 mai, cand va fi ridicata starea de urgenta, altfel business-urile din domeniu risca sa moara si, cu cat se apropie vara, fiecare zi este absolut vitala pentru industria turismului, potrivit presedintelui Asociatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Prahova, Adi Voican.

#Grecia turisti 1 iulie, #vacanta Grecia 1 iulie , #Grecia

Curs valutar

1 EUR = 4.9770 RON

-0.0001

1 USD = 4.7980 RON

-0.0264
  1. Cele două meserii sigure în viitor, după ce mirajul joburilor în IT a fost spulberat de valul de concedieri. „Să acționăm ca un vânător”
  2. Zeci de mii de pești scăpați de la crescătorie pun în pericol mediul acvatic. Compania oferă recompense pentru prinderea peștilor
  3. Previziuni economice sumbre pentru România, de la piața imobiliară la fondurile de pensii private: ”Vor primi 20%-30% mai puțini bani decât au cotizat”
  4. Cine plătește cei mai mulți bani la stat dintre un salariat, un SRL, PFA sau IMM. „Niște criminali economici”
  5. Taxa auto pe mașini poluante revine în România. De când intră în vigoare, ca obligație pentru cererea de plată 4 din PNRR
  6. Putin simte că a venit începutul sfârșitului: ”Glonțul de argint” al SUA lovește cu tărie Rusia
  7. Nu o ducem așa de rău cum ni se spune: Economia României, printre primele 20 de țări ale lumii. Cine se mai găsește în clasamentul făcut de Universitatea Harvard
  8. Guvernul, acuzat că pregătește un ”Nordis bugetar”. Economist: ”Titanicul românesc s-a lovit de ghețarul prețurilor și se scufundă”
  9. 6 ani de închisoare pentru românii care nu respectă ultimul Ordin al ANAF. În ce condiții ar putea contribuabilii să ajungă după gratii
  10. Proiectul de lege care ar putea scăpa românii de păcănelele la parterul blocurilor. Ce șanse reale are noua inițiativă de a se strecura prin circuitul legislativ