Grecia, pe drumul cel bun: Deficitul comercial a scazut cu peste 15% in 2012

Marti, 26 Februarie 2013, ora 10:42
1055 citiri
Grecia, pe drumul cel bun: Deficitul comercial a scazut cu peste 15% in 2012

Cresterea exporturilor si diminuarea importurilor au contribuit la scaderea deficitului comercial al Greciei in 2012 cu 17,2%, in conditiile in care economistii estimeaza ca tara va inregistra in 2013 al saselea an de recesiune.

Deficitul comercial al Greciei, excluzand produsele petroliere, s-a ridicat in perioada ianuarie-decembrie 2012 la 13,2 miliarde de euro, comparativ cu 15,9 miliarde de euro in 2011, conform datelor Autoritatii elene de statistica (ELSTAT), transmite site-ul ekathimerini.com.

Importurile, excluzand produsele petroliere, au scazut anul trecut cu 6%, la 30,2 miliarde de euro, de la 32,1 miliarde de euro in 2011. Valoarea totala a exporturilor, excluzand produsele petroliere, s-a ridicat anul trecut la 17 miliarde de euro, comparativ cu 16,1 miliarde de euro in 2011, inregistrandu-se astfel o crestere de 5,1%.

In decembrie, conform datelor Autoritatii elene de statistica, exporturile au scazut cu 15% iar importurile au crescut cu 1%, ceea ce dus la un deficit comercial de un miliard de euro, excluzand produsele petroliere, fata de 834,4 milioane de euro in decembrie 2011.

Aceasta performanta vine intr-un context in care Grecia este in recesiune din 2008. In pofida a doua programe de sprijin care au implicat Uniunea Europeana, Banca Centrala Europeana, Fondul Monetar International, precum si creditorii privati, Grecia ar urma sa inregistreze in 2013 al saselea an de recesiune.

Conform celor mai recente estimari ale FMI, economia Greciei se va contracta cu 4,2% in acest an, dupa o cadere de 6% inregistrata anul trecut, dar va reveni in teritoriul pozitiv anul viitor, cu o crestere de 0,6%.

#Grecia economie, #Grecia deficit comercial Grecia criza financiara , #Grecia