Grecia intra la examen: Troica ii verifica reformele

Marti, 24 Iulie 2012, ora 12:01
1629 citiri
Grecia intra la examen: Troica ii verifica reformele

Marti, la Atena vor veni reprezentantii creditorilor troicii - Uniunea Europeana, Fondul Monetar International si Banca Centrala Europeana pentru a evalua stadiul reformelor, la cinci ani de la inceputul crizei. FMI are in vedere si optiunea sistarii sprijinului financiar acordat Greciei

Reprezentantii institutiei financiare internationale nu mai au rabdare ca guvernul de la Atena sa implementeze reformele promise, dar vesnic amanate, informeaza RFI.

Noua misiune a troicii incepe la o zi dupa ce bursele si moneda europeana au inregistrat caderi mari luni, pe fondul temerilor legate de situatia din Grecia si din Spania. Un euro s-a tranzactionat pentru 1,2 dolari, in timp ce fata de yen, euro a atins cel mai scazut nivel din ultimii 11 ani. Ministrii de Finante din zona euro nu au reusit asadar sa opreasca declinul euro nici dupa aprobarea imprumutului acordat Spaniei pentru recapitalizarea bancilor, noteaza agentia Bloomberg.

Germania este la fel de ferma pe pozitii ca si FMI: grecii ar trebui sa inceapa sa plateasca salariile si pensiile in drahme, a declarat Alexander Dobrindt, secretar executiv al CSU, partid face parte din coalitia cancelarului Angela Merkel. "O tara care nu are vointa de a indeplini conditiile sau nu o poate face, trebuie sa aiba ocazia sa iasa din zona euro", a explicat politicianul pentru "Die Welt".

Germania: Grecia ar trebui sa plateasca jumatate din salarii si pensii in drahme

Comisia Europeana a confirmat luni ca urmatoarea transa nu va fi platita inainte de septembrie. "In ultimele cateva luni, au existat intarzieri semnificative in implementarea programului de austeritate, din cauza alegerilor parlamentare repetate", potrivit purtatorului de cuvant al Comisiei. Totusi, Executivul european considera ca Grecia ar trebui sa ramana in zona euro.

Fara urmatoarele transe de bani din imprumutul de 130 de miliarde de euro, statul elen ar putea intra in incapacitate de plata in septembrie. Ultima transa ar fi trebuit sa ajunga in iunie, dar institutiile internationale au amanat-o din pricina alegerilor.

Grecia, la un pas de oficializarea falimentului. Ce s-ar intampla?

Noul guvern al lui Antonis Samaras spera sa renegocieze imprumutul si sa obtina o amanare a implementarii reformelor si taierilor de buget. Renegocierea acordului care a adancit criza din Grecia a fost de altfel o promisiune de campanie a liderului conservatorilor, Antonis Samaras.

Coalitia lui Samaras, formata din trei partide care au fost de acord cu termenii imprumutului, nu a reusit sa faca taierile de buget necesare. Cele trei partide - Noua Democratie, Pasok si Stanga democratica - ar fi trebuit sa anunte marti troica de unde vor face economii de 11,5 miliarde de euro. Economiile sunt necesare pentru a micsora deficitul de la 9,3% din PIB pana la 3%, la sfarsitul lui 2014.

Insa dupa o intalnire a liderilor celor trei partide, in urma cu cateva zile, a reiesit ca grecii vor fi scutiti anul acesta de noi masuri dureroase. Totusi, ministrul de finante grec Yannis Stournaras a indicat ca nu exclude noi taieri anul viitor.

WSJ: Grecia ar urma sa anunte saptamana aceasta inchiderea a 20 de agentii si companii de stat

Potrivit "Wall Street Journal", autoritatile de la Atena ar urma sa anunte saptamana aceasta inchiderea a 20 de agentii si companii de stat. Restructurarea ar urma sa se faca in principal prin comasarea agentiilor. Insa sub termenii ultimului acord de imprumut, ar fi trebuit concediati pana la sfarsitul anului 15.000 de functionari publici.

Produsul Intern Brut al Greciei se va reduce cu o cincime pana la finalul anului, potrivit estimarilor. E al cincilea an consecutiv de recesiune, provocata de cresteri de taxe, taieri de cheltuieli publice si salarii. Somajul din Grecia a atins un nivel record de 22,6% in primul trimestru al anului.

Surse din administratia elena au precizat ca guvernul va gasi de unde sa faca toate reducerile de buget necesare, iar in anumite cazuri ar urma sa propuna masuri care sa economiseasa dublu fata de cat cere Troica. Pana acum insa, potrivit "Wall Street Journal", guvernul grec a reusit sa inchida doar 12 agentii publice. Privatizarile au fost si ele blocate. Recent, seful agentiei pentru privatizari, Costas Mitropoulos, si-a dat demisia, acuzand noul guvern ca i-a blocat eforturile.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Grecia discutii troica, #FMI imprumut Grecia, #grecia masuri austeritate, #Germania situatie Grecia , #Grecia