Grecia adopta o lege privind restructurarea sectorului bugetar

Luni, 29 Aprilie 2013, ora 09:14
1236 citiri
Grecia adopta o lege privind restructurarea sectorului bugetar

Parlamentul de la Atena a adoptat in cursul noptii de duminica spre luni o lege privind noi masuri de austeritate cerute de troica finantatorilor internationali (UE-BCE-FMI), in special restructurarea sectorului bugetar si concedierea a mii de functionari.

La finalul unor dezbateri furtunoase, legea a fost adoptata cu 168 de voturi din totalul celor 292 de deputati prezenti. Impotriva au votat 123 de deputati, iar unul a votat "prezent", scrie AFP.

Legea prevede concedierea pana in 2014 a 15.000 de functionari, dintre care 4.000 in 2013 - o masura inedita-, si deschide calea spre plata unei noi transe din imprumutul acordat Greciei de zona euro si FMI, in valoare de 8,8 miliarde de euro.

Functionarii care vor intra sub incidenta legii sunt cei sanctionati pentru coruptie sau incompetenta, determinati de bunavoie sa iasa la pensie sau victime ale desfiintarii postului lor dupa inchiderea a zeci de institutii bugetare.

Duminica seara, a avut loc o manifestatie la care, potrivit politiei, au participat 800 de persoane, la chemarea sindicatelor din sectorul privat si bugetar in piata Syntagma, in apropierea Parlamentului de la Atena.

Confederatia functionarilor (Adedy) a denuntat 'suprimarea posturilor si distrugerea serviciilor publice, precum si 'procedura de urgenta decisa de guvern' pentru adoptarea legii.

In afara restructurarii sectorului bugetar, legea adoptata, care cuprinde un singur articol - o practica recurenta pentru a-i constrange pe deputati sa voteze toate dispozitiile -, prevede extinderea impozitului pe proprietate, introdus in 2011, redus insa cu 15%.

Mai prevede, de asemenea, deschiderea spre concurenta a noi profesii si facilitati de plata, sub conditii stricte, pentru a permite statului sa recupereze miliarde de euro de impozite restante si cotizatii sociale din partea familiilor sau intreprinderilor care au acumulat datorii.

Principalul partid de opozitie, Stanga radicala (Syriza), a depus o motiune de neconstitutionalitate a procedurii de urgenta, care a fost respinsa de parlament.

Ministrul de finante, Yannis Stournaras, a subliniat ca procedura de urgenta este necesara, deoarece Eurogrupul (reuniunea ministrilor de finante din zona euro) "trebuie sa se pronunte luni in legatura cu continuarea platii imprumutului (...) de care Grecia are nevoie pentru plata salariilor si pensiilor'.

Partidele de opozitie au denuntat un amendament depus 'in ultimul moment' de Stournaras care prevede reducerea salariului minim lunar la 490 d" euro, fata de 580 de euro in prezent.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#restructurare sector bugetar Grecia, #Grecia restructurare administratie, #Grecia disponibilizari institutii publice , #Grecia