FMI: Salariile grecilor, inca mult prea mari in raport cu productivitatea

Miercuri, 01 Februarie 2012, ora 17:40
1272 citiri
FMI: Salariile grecilor, inca mult prea mari in raport cu productivitatea

Seful misiunii FMI in Grecia, Paul Thomsen considera ca salariile angajatilor greci sunt inca mult prea mari in raport cu productivitatea.

"Dupa un start impresionant, eforturile de reforma si modernizare necesare pentru ca economia sa devina competitiva si sa inregistreze crestere au stagnat", a declarat Paul Thomsen, intr-un interviu pentru cotidianul grec Kathimerini.

Oficialul MFI mai spune ca majoritatea obiectivelor care ar fi trebuit indeplinite pana la sfarsitul lunii decembrie au fost "ratate", iar noul guvern a facut prea putin pentru a recupera timpul pierdut.

"Recesiunea, scaderea salariilor si cresterea somajului sunt inevitabile pentru o tara care trebuie sa faca fata problemei deficitului fiscal si lipsei competitivitatii (...) De accea, FMI a avertizat asupra unui ritm prea rapid al procesului de consolidare fiscala. Cu siguranta ca Grecia trebuie sa continue reducerea deficitului bugetar, dar trebuie sa ne asiguram ca exista o balanta intre consolidarea fiscala si reforme", a precizat Thomsen.

Seful misiunii FMI considera ca salariile sunt "mult prea mari in comparatie cu productivitatea Greciei. Se poate spera doar intr-o crestere magica a productivitatii pentru a putea justifica actualul nivel al salariilor", a precizat Thomsen, adaugand ca Guvernul elen ar trebui sa recurga la interventii directe pentru a ingheta temporar salariul minim si pentru a renunta la al 13-lea si al 14-lea salariu din sectorul privat.

De altfel, Guvernul elen pregateste un proiect de lege in acest sens, dupa ce al 13-lea si al 14-lea salariu au fost eliminate deja din sectorul public.

Grecia negociaza de cateva luni cu creditorii privati o stergere a 50% dintre datorii pentru a putea beneficia de o noua transa din acordul cu FMI, UE si Banca Mondiala pana la sfarsitul lunii martie, cand ajung la maturitate obligatiuni in valoare de 14,5 miliarde de euro.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#grecia fmi, #salarii Grecia, #productivitate Grecia, #grecia zona euro , #Grecia