Economist german: De ce datoriile Greciei nu trebuie sterse

Indaratnicia cu care reprezentantii Germaniei s-au opus unei restructurari a datoriei inregistrate de Grecia a facut sa curga rauri de cerneala, de cele mai multe ori contra acestei optiuni, mai ales ca nemtii au fost beneficiarii unor astfel de masuri dupa Primul si al Doilea Razboi Mondial.

Intr-un editorial Project Syndicate, Christoph Schmidt, presedintele Consiliului de Experti Economici din Germania, arata care sunt cu adevarat, in acest moment, pericolele unei stergeri de datorii pentru Grecia.

Pe scurt, nu!

Laureatul Premiului Nobel, Paul Krugman, alaturi de secretarul Trezoreriei americane, Jack Lew, ba chiar si expertii FMI solicita in cor o reducere a datoriei Greciei.

Poate insa aceasta abordare sa reprezinte medicamentul miraculos capabil sa puna capat crizei elene?

"Pe scurt, raspunsul este nu!", spune expertul. In vreme ca gradul de indatorare al Greciei este fara indoiala la un nivel ridicat, iar exemplele arata ca o datorie mare poate bloca cresterea economica, elenii se confrunta cu alte poveri mai periculoase: o vulnerabilitate structurala si o politica dusa pe marginea prapastiei.

De fapt, Grecia va sta in mod frecvent la mana finantarilor externe in anii ce urmeaza, finantari ce vor fi conditionate de planul de reforme indeplinit de Atena si nu de gradul de indatorare al tarii.

Datoria Greciei va conta abia in momentul in care tara va fi capabila sa reintre pe piata creditelor internationale negociind in termeni reali aceste imprumuturi, nu in baza unor concesii conjuncturale.

Intre timp, Grecia trebuie sa puna in practica programul de reforme structurale care ar trebui sa redea speranta cresterii economice pe termen lung, astfel urmand sa isi plateasca datoria catre creditori fara a apela la o stergere masiva a acesteia.

Arhitectura politica

Mai este insa un motiv care explica de ce stergerea datoriilor nu reprezinta o solutie, iar acesta rezida in arhitectura politica a uniunii monetare europene.

Din cauza faptului ca zona euro nu are un guvern central, politicile de criza sunt dictate de procesul prin care fiecare din cele 19 tari membre are drept de veto asupra acestora.

Pentru ca acest sistem sa se dovedeasca functional, politicienii europeni trebuie sa aiba incredere unul in celalalt, ceea ce presupune si existenta unor reguli si standarde comune recunoscute si asumate de acestia.

O restructurarea datoriei inregistrata de Atena, in ciuda beneficiilor de moment pe care le ofera, presupune slabirea acestor reguli prin crearea unui precedent, pe care alte tari din zona euro, mai evreme sau mai tarziu, il vor folosi pentru a cere un tratament similar.

In 2013, extinderea scadentelor de imprumut pentru Grecia a atras o cerere similara adresata de Irlanda si Portugalia, care a si fost pusa in aplicare, desi cele doua state nu se aflau intr-o situatie care sa necesite acest lucru.

Politici fiscale prudente

In loc de restructurarea datoriilor, liderii europeni trebuie sa se concentreze pe crearea unor stimulente majore pentru membrii uniunii monetare astfel incat acestia sa ramane adepti ai unei politici fiscale prudente, capabila sa reduca gradul de indatorare si riscul unor socuri transmise monedei unice.

Doar atunci, clauza "no bailout" a Tratatului de la Lisabona poate deveni cu adevarat aplicabila in interiorul Uniunii.

Grecia nu conteaza decat in proportie de 2% in PIB-ul zonei euro, dar cautarea unor solutii ad-hoc la problemeler sale poate dobori intreaga uniune monetara europeana.

Pentru a evita de un astfel de deznodamant este necesara gasirea solutiilor care ar putea consolida Grecia in fata crizei, in loc de a submina coeziunea din cadrul zonei euro.

Este adevarat ca Grecia va trebui sa parcurga un drum dureros pentru a-si trata vulnerabilitatile structurale, nesustenabilitatea finantelor publice si lipsa competitivitatii.

In schimb, nivelul ridicat al somajului si lipsa investitiilor nu pot fi puse in seama tratamentului prescris de catre creditori, crede expertul german.

"Ele sunt simptomele incapacitatii tarii de a reforma sistemul administratiei publice si de creste flexibilitatea economiei", spune acesta.

Dezbaterea internationala privind gradul de austeritate care ar tebui atins ca sa multumeasca si guvernul de la Atena si pe creditori i-a distras prea mult pe politicieni.

Este cazul ca Atena sa se concentreze pe chestiuni imperative: creionarea si implementarea unui sistem de reforme structurale care sa aspunda cerintelor nationale si europene.

Programul Maastricht 2.0

Consiului Expertilor Economici din Germania are deja un plan, denumit Maastricht 2.0, capabil sa intareasca sistemul regulilor din cadrul zonei euro, necesar pentru succesul acestei uniuni in termen lung.

De la intarirea sistemului bancar comun si pana la introducerea unui mecanism al insolventei in cadrul uniunii monetare, masurile acestea vizeaza in acelasi timp o mai buna conlucrare a partenerilor din zona euro, cat si o independenta crescuta a fiecaruia dintre acestia.

In baza "principiului unitatii de decizie si control" se acorda libertatea de a lua decizii, dar si raspunderea pentru fiecare dintre acestea atat la nivel national, cat si supranational.

In practica, daca o tara a decide ca vrea sa isi construiasca o politica fiscala diferita de cea a grupului tarilor din zona euro, va avea acest drept, dar niciun membru al uniunii nu va fi obligat sa intervina pentru a o salva in cazul in care da gres.

Este un cadrul legal care se regaseste in multe dintre masurile adoptate in ultimii ani de institutiile europene, chiar daca reformele acestea mai au mult pana sa fie pe deplin implementate.

Nu este niciun dubiu ca solutiile pe termen scurt date unor probleme acute, asa cum este criza datoriilor din Grecia, ameninta stabilitatea pe termen lung a zonei euro.

Daca liderii politici ai Europei vor ca aceasta uniune monetara sa supravietuiasca si sa prospere atunci nu ar trebui sa se lase tentati de rezolvarile facile ale acestor probleme.