De ce falimentul Greciei nu mai reprezinta o noutate

Falimentul Greciei nu e ceva nou, pentru ca Grecia a declarat deja falimentul de cinci ori pana acum, in decursul istoriei sale ca stat unitar. Prima data, grecii s-au imprumutat de la Templul din Delos, un fel de autoritate financiara a acelor vremuri, mai mult decat puteau produce.

Datoriile grecilor erau echivalente cu 215% din PIB. Dionisie Cel Batran, conducatorul cetatii Syracuza, din anul 407 si pana la moartea sa, in 367, este primul oficial grec care a experimentat incapacitatea de plata.

Campaniile militare si viata de huzur au falimentat Syracuza

Dupa ce s-au strans multe datorii, cauzate de campanii militare costisitoare, o viata de huzur si multe spectacole gratuite pentru locuitorii cetatii, Dionisie Cel Batran s-a trezit cu visteria goala.

Evident, nimeni nu a mai avut curajul sa-l imprumute niciun sfant, iar taxele erau deja mari in Syracuza.

Atunci, Dionisie Cel Batran a venit cu o idee stralucita, in opinia sa. Aflat pe patul de moarte, el a ordonat ca garzile cetatii sa confiste absolut toti banii cash pe care ii gaseau, iar dupa ce a colectat toate monedele existente in urbe, pur si simplu le-a restampilat. Asa ca, o drahma a capatat, subit, valoarea de doua drahme.

Simplu. Problema rezolvata. Siracuza a fost din nou bogata. Cu exceptia faptului ca, desigur, nu a fost asa.

Primul faliment, prima reesalonare

Pe vremea imprumului de la Templul din Delos, cum era de asteptat, grecii n-au avut de unde sa plateasca, asa ca a fost operata o stergere a datroiilor, intrucat altfel nu se putea. S-a taiat atunci circa 80% din datorie.

In 1826, mai aproape de zilele noastre, Grecia da iar faliment si e alungata de pe pietele internationale vreme de 53 de ani. Era pe timpul Razboiului de Independenta, inceput in anul 1821, pentru care statul elen s-a imprumutat cu 470.000 de lire, de la Bursa din Londra, fiindca avea nevoie sa continue razboiul.

Aceasta oferta a fost suprasubscrisa si cumparatorii au venit doar cu 10% din pretul de achizitie, cu promisiunea de a plati soldul in timp.

De asemenea, s-a zvonit despre un imprumut suplimentar de 1,1 milioane de lire sterline, in 1825.

In 1843 s-a intamplat alt faliment, iar in 1893, un altul, in care a fost stearsa 70% din datoria externa a tarii.

Dupa cucerirea Imperiului Bizantin de catre turci, cea mai mare parte a Greciei a trecut sub otomani. Evident, grecii s-au mai rasculat, au infiintat chiar si Eteria (care avea misiunea de a organiza rebeliuni- prima incepand chiar in Tara Romaneasca, dar a fost rapid inabusita de otomani).

Razboiul civil si falimentul

Intre diferitele tabere grecesti au izbucnit conflicte care au dus la declansarea unui razboi civil. Intre timp, otomanii au negociat cu Muhammad Ali, conducator al Egiptului, care l-a trimis pe generalul Ibrahim Pasa sa vada care e situatia si sa stopeze rebeliunea.

Ibrahim urma sa fie recompensat cu anumite zone din Grecia. Pana la sfarsitul anului 1825, cea mai mare parte a Peloponezului trecuse sub controlul Egiptului. In aprilie 1826, Grecia declara falimentul. Razboiul costase mult prea mult.

In 1843 vine urmatorul faliment. Grecii imprumutasera 60 de milioane de drahme in urma cu 11 ani de la Franta, Rusia si Marea Britanie pentru a-si reface economia in urma Razboiului de Independenta.

In 1843 Otto, printul din regiunea germana Bavaria, instalat Rege al Greciei de catre britanici, declara sec ca nu mai poate sa isi achite datoriile. Chiar daca a infiintat Parlamentul bicameral si a impus o noua constitutie, neamtul s-a dovedit a fi foarte grec.

Cum era de asteptat, banii necesari functionarii economiei au fost furnizati de catre Banca Centrala, pentru ca, deja nimeni nu mai avea incredere in statul elen.

Un nou faliment, o noua reesalonare

Unii greci se imbogatisera, in special comerciantii si armatorii, iar Piraeus a devenit un important oras-port, insa majoritatea populatiei o ducea prost. Veniturile la buget erau compromise inca din 1890, dar falimentul oficial a fost declarat abia in 1893.

Satui de promisiuni si de bani nereturnati, finantatorii straini au impus un consiliu strain care sa administreze veniturile si cheltuielile Greciei.

La 10 decembrie 1893, prim-ministrul Trikoupis, a rostit, in fata parlamentului, celebra expresie: "regret, suntem in faliment".

Pentru a-si finanta programul initial, Trikoupis a luat 6 credite in valoare nominala de 630 de milioane de franci. Cu toate acestea, construirea infrastructurii nu a revigorat economia elena.

Trikoupis pariase pe realizarea dezvoltarii economice prin atragerea investitorilor straini si pe constructia infrastructurii.

Dobanzile ridicate oferite i-au convins pe investitori sa imprumute statul grec. Prin 1893, circa 67% din veniturile la buget erau destinate platii ratelor de imprumut. Economia greaca a fost, astfel, prinsa intr-un cerc vicios al indatorarii excesive.

In acest timp, incetinirea cresterii economice din Europa de Vest si America de Nord au dus la contractia comertului mondial. Preturile cu ridicata pentru bunurile importate, cum ar fi textilele, grau si coacaze s-au prabusit. Statele au recurs la masuri protectioniste dar, cu toate acestea, exporturile grecesti au fost afectate negativ.

Coacazele buclucase

Rezervele Greciei s-au dus pe apa sambetei, iar drahma s-a depreciat masiv. Chiar daca este putin hilar, un important rol l-au avut coacazele, pentru ca Grecia era un important exportator de astfel de fructe. Preturile au scazut in 1890 cu 70%.

Prabusirea exporturilor de coacaze a avut grave consecinte sociale si economice si a contribuit la falimentul Greciei. Trikoupis a pierdut alegerile din 1895 si a murit un an mai tarziu in Paris.

La inceputul anilor 1930, multe tari aveau probleme. Economia mondiala cunostea ceea ce urma sa se cheme Marea Depresiune. Grecia a impus un moratoriu privind plata datoriei sale externe in 1932, iar statul elen a fost in default nu mai putin de 50 de ani, pana in 1964, cel mai lung dintre cele cinci defaulturi de-a lungul timpului.

Asta daca nu luam in calcul actuala amenintare de intrare in incapacitate de plata, pentru ca nu stim ce surprize neplacute ne rezerva viitorul.