Costul de finantare al Greciei a urcat la cel mai ridicat nivel din iulie 2013

Joi, 29 Ianuarie 2015, ora 15:24
1503 citiri
Costul de finantare al Greciei a urcat la cel mai ridicat nivel din iulie 2013
Foto: ziptravel.ro

Costurile de finantare ale Greciei continua sa creasca, randamentele obligatiunilor pe 10 ani atingand joi cel mai inalt nivel din iulie 2013, pe fondul ingrijorarilor create de masurile economice anuntate de premierul Alexis Tsiparis, care ar putea periclita acordurile cu creditorii internationali.

Randamentul obligatiunilor guvernamentale a urcat in prima parte a zilei cu 0,52 puncte procentuale, la 11,039%, fata de un randament de sub 9% inregistrat saptamana trecuta, potrivit MarketWatch.

Costul la care Grecia se imprumuta pe pietele internationale a inceput sa creasca imediat dupa anuntarea rezultatelor alegerilor parlamentare de duminica, castigate de partidul de extrema stanga Syriza, condus de Tsiparis.

Noul guvern format de Tsiparis a prezentat deja o serie de masuri menite sa incheie o perioada prelungita de austeritate, precum cresterea salariului minim si reangajarea mai multor salariati care au fost concediati dupa declansarea crizei economice si financiare.

De asemenea, premierul elen a anuntat intentia de a renegocia termenii unui pachet de finantare in valoare de 240 miliarde de euro semnat cu UE, Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International si a sistat doua importante programe de privatizare din cadrul programului convenit cu partenerii externi.

Agentia de evaluare financiara Standard&Poor's a pus ratingul Greciei pentru datoria suverana sub supraveghere negativa si a avertizat ca ar putea sa-l retrogradeze, daca noul guvern nu ajunge la un acord cu creditorii sai pentru a continua sa primeasca sprijin financiar.

"Consideram ca unele dintre politicile economice si bugetare pe care le promoveaza noul guvern grec sunt incompatibile cu cadrul convenit de guvernul precedent si creditorii oficiali ai Greciei", se arata intr-un comunicat al S&P.

Ratingul de tara atribuit Greciei de catre S&P este B, aflat in categoria nerecomandata pentru investitii.

Temerile ca Grecia ar putea renunta la reformarea sistemului fiscal au dus si la scaderea actiunilor pe bursa de la Atena. Principalul indice al pietei a inchis miercuri in coborare cu 9,2%, in timp ce titlurile bancilor elene au inregistrat scaderi de peste 25%.

Joi, bursa de la Atena a recuperat o parte din pierderi, iar in jurul orei 12:00 (ora Romaniei) principalele actiuni erau in urcare cu 3,33%.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#costuri finantare Grecia, #crestere costuri finantare Grecia , #Grecia