CE: Grecia ar putea reveni pe pietele financiare in a doua jumatate a anului 2011

Marti, 04 Mai 2010, ora 09:16
1559 citiri
CE: Grecia ar putea reveni pe pietele financiare in a doua jumatate a anului 2011

Comisia Europeana (CE) se asteapta ca Grecia sa se poata intoarce pe pietele financiare internationale in a doua jumatate a anului 2011, dupa ce a castigat credibilitate prin implementarea de masuri de austeritate, au declarat, luni, oficiali europeni pentru Reuters, informeaza Mediafax.

Ministrii de Finante din zona euro au convenit duminica sa acorde, in trei ani, imprumuturi de 110 miliarde de euro Greciei, in colaborare cu Fondul Monetar International.

Pachetul are ca scop finantarea statului elen la costuri acceptabile in timp ce isi restructureaza finantele publice si institutiile.

Suma alocata nu va acoperi integral necesarul de finantare al statului elen pe trei ani, intrucat programul se bazeaza pe presupunerea ca Grecia va avea acces la pietele financiare in termen de un an si jumatate pana la doi ani, a afirmat un oficial european.

"Pachetul fiannciar se bazeaza pe unele presupuneri, dar si pe accesul Greciei la piata.

Nu se presupune ca statul elen nu va acces deloc la pietele financiare pe parcursul programului, dar nu va avea nevoie pe o perioada de un an si jumatate pana la doi ani.

Vor reveni pe piata in cursul lui 2011 cel mai tarziu", a spus el, sub protectia anonimatului.

Grecia a avut un deficit bugetar de 13,6-14,1% in 2009 si datorii reprezentand 115% din PIB. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ce, # grecia, # piete, # financiare, # revenire , #Grecia