CE a lansat procedura de infringement impotriva Greciei

Miercuri, 03 Februarie 2010, ora 15:27
1258 citiri
CE a lansat procedura de infringement impotriva Greciei

Comisia Europeana (CE) a lansat procedura de infringement impotriva Greciei in legatura cu obligatia autoritatilor elene de raportare a unor date credibile referitoare la buget, si a anuntat, totodata, ca sprijina programul de stabilizare economica prezentat de guvern in ianuarie.

"CE a lansat o procedura de infringement impotriva Greciei pentru a se asigura ca autoritatile respecta obligatia de a raporta statistici bugetare credibile. Greciei i se cere sa coopereze cu Comisia pentru a se ajunge rapid la un acord referitor la un plan de actiune pentru rezolvarea deficientelor statistice, institutionale sau de guvernare, care va include adoptarea, pana pe 15 mai, a unei legislatii care sa oblige publicarea de rapoarte publice despre executia bugetara", se arata intr-un comunicat al CE, precizeaza Mediafax.

Comisia a indicat, de asemenea, ca sprijina programul guvernamental de stabilizare economica, unde sunt prevazute tinte "ambitioase" de reducere a deficitului bugetar, masuri fiscale si reforme structurale.

In plus, CE considera binevenite masurile suplimentare de austeritate anuntate de guvernul elen, complementare planului de stabilizare, precum inghetarea salariilor, o reforma a pensiilor si taxe pentru combustibili.

Totodata, Comisia a adoptat mai multe recomandari, pentru a se asigura, printre altele, ca deficitul bugetar al Greciei va cobori sub 3% din Produsul Intern Brut pana in 2012 si ca guvernul implementreaza la timp reforme pentru imbunatatirea competitivitatii economiei.

Astfel, Comisia recomanda ca Grecia sa adopte reforme structurale menite sa amelioreze eficienta administratiei publice, sa grabeasca reformele din sistemul pensiilor si sanatatii, sa imbunatateasca mediul de afaceri si functionalitatea pietei muncii, mentinand, in acelasi timp, stabilitatea sectorului financiar.

Printre alte recomandari este mentionata crearea unei rezerve echivalente cu 10% din cheltuielile publice, pentru rezolvarea unor viitoare probleme bugetare.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#procedura infringement, # grecia, # deficit, # economie, # pib , #Grecia