Bancile germane au expuneri mari pe Grecia

Duminica, 21 Februarie 2010, ora 23:22
1757 citiri
Bancile germane au expuneri mari pe Grecia

Criza financiara din Grecia ar putea provoca o reactie in lant in alte tari europene si ar putea pune in dificultate sistemul financiar german, estimeaza Bafin, autoritatea de supraveghere a sistemului financiar german, citata de AFP.

"Cele mai mari pericole pentru sistemul financiar german provin din dificultatile cu care se confrunta PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia si Spania)", arata un memorandum intern al Bafin. Grecia "s-ar putea afla, in cele din urma, la originea unei dislocari" a sistemului, mai arata memorandumul.

"Speculatiile si problemele financiare din ansamblul PIIGS ar putea provoca probleme grave si turbulente in piete", arata Bafin, care estimeaza ca aceste tari detin obligatiuni emise de banci din Germania in valoare totala de 522,4 miliarde euro.

De asemenea, mai multe banci din Germania au o expunere mare pe Grecia, printre acestea fiind si Hypo Real Estate, cu o expunere de 9,1 miliarde euro, potrivit Bafin.

Hypo Real Estate, care a suferit pierderi masive in contextul crizei financiare, a trebuit sa fie nationalizata in luna iunie. Alte banci cu expuneri mari pe Grecia sunt Commerzbank, ce detine titluri grecesti in valoare de 4,6 miliarde euro, precum si bancile regionale LBBW si Bayern LB. 

#banci, #germane, #grecia, #criza , #Grecia