Vestul Europei se umple de sirieni, producatorii de tutun isi freaca palmele: Urmeaza cresteri!

Miercuri, 04 Noiembrie 2015, ora 13:41
3181 citiri
Vestul Europei se umple de sirieni, producatorii de tutun isi freaca palmele: Urmeaza cresteri!
Foto: Wikimedia

Cu 800.000 de refugiati intrati in tara in cursul acestui an, industria germana a tutunului ar putea avea o crestere a vanzarilor de 810 milioane de tigarete anual, un lucru surprinzator pe o piata unde vanzarea lor este in declin de peste un deceniu.

Multi dintre refugiatii primiti in Germania provin din Siria, 48% dintre barbatii sirieni fiind fumatori conform statisticilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Iar daca producatorii de tigarete au motive sa jubileze, acelasi lucru se poate spune si despre traficanti, Germania nefiind scutita de acest flagel, anunta Bloomberg.

Sperante noi

Piata de tigarete din Germania atinge dimensiunea de 30 miliarde de euro, fiind dominata de trei actori bine pozitionati: Philip Morris International, Imperial Tobacco Group si British American Tobacco.

Cum sirienii fumeaza in medie peste 1000 de tigari anual, cifra tigaretelor vandute ar putea fi mai mare de 810 milioane, consumul putand sa creasca cu 1%, conform analistului Philip Gorham de la Morning Star.

In ultimii 5 ani, vanzarile de tigarete in vestul Europei au scazut cu 21% conform datelor publicate de agentia Euromonitor International.

"BAT si Imperial sunt bine reprezentati pe piata tigaretelor rulate de mana si a marcilor ieftine. Ar trebui sa beneficieze imediat de cresterea cererii", considera Erik Bloomquist, analist al Haitong Securities din Londra.

In majoritatea economiilor dezvoltate, fumatul a devenit un obicei contestat si abandonat de catre public, datorita constientizarii riscurilor de sanatate si a cresterii accizelor la tigari.

Pentru producatorii de tigari din Germania, declinul popularitatii fumatului vine insotit de o reducere a bazinului de consumatori cauzata de rata demografica negativa a tarii.

Conform calculelor Comisiei Europene, pana in 2060, populatia Gernmaniei va scadea cu 15%, pana la 70,8 milioane de locuitori.

Creste traficul cu tigari

Tinand cont de puterea limitata de cumparare a refugiatilor, sperantele industriei tutunului din Germania vor fi temperate treptat.

In schimb, o industrie ilegala, cea a traficului de tigarete, ar putea lua amploare in inima Europei.

In timpul "Primaverii Arabe", piata egipteana de produse din tutun s-a confruntat cu o crestere a comertului de produser ilicite de la 1-2 procente pana la 20%, remarca analistul Euromonitor, Shane MacGuill.

Dar, in ciuda unei explozii a traficului cu tigarete de contrabanda, MacGuill se asteapta ca producatorii de tigari din Germania sa inregistreze o usoara crestere a vanzarilor pe termen mediu de pe urma sosirii refugiatilor.

Pana acum, reprezentatii Phillip Morris si BAT au refuzat sa comenteze subiectul, dar Imperial, producatorul marcilor JPS si West pentru piata germana, a admis ca venirea celor 800.000 de refugiati va avea un impact asupra cifrei vanzarilor.

#trafic tigarete UE, #industria tutunului Germania, #criza refugiati Europa, #vanzari tigarete , #Germania