Ministerul Muncii din Germania a decis extinderea de la 6 la 18 luni a duratei programului prin care statul sprijina financiar companiile afectate de criza care reduc orarul de lucru al angajatilor, in loc de a recurge la concedieri colective.
Initial, durata programului a fost fixata la 24 de luni, guvernul german reducandu-l ulterior la 6 luni, precizeaza Mediafax.
Statul german plateste
50% din contributiile sociale ale salariatilor afectati, putand acoperi si 100% in cazul in care angajatii beneficiaza de
cursuri de pregatire profesionala pe durata programului redus.
Autoritatile germane au reusit sa mentina somajul sub control, chiar daca acesta a crescut in majoritatea statelor, prin
incurajarea introducerii programului redus de lucru in dauna concedierilor.
Somajul din Germania a scazut in mod neasteptat in octombrie, pentru a patra luna consecutiva, insa analistii se asteapta la o crestere constanta a numarului persoanelor fara un loc de munca pe parcursul anului 2010, intrucat companiile opereaza, deja, mult sub capacitatea optima.
Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.