Generalii americani s-au intalnit in Germania pentru a discuta amenintarea Rusiei si a terorismului

Marti, 05 Ianuarie 2016, ora 14:35
3901 citiri
Generalii americani s-au intalnit in Germania pentru a discuta amenintarea Rusiei si a terorismului
Foto: Defense.gov

Seful Statului Major al armatei SUA, generalul Joseph F. Dunford Jr., a vizitat la inceputul acestei saptamani Germania, pentru a pune la punct detaliile strategiei impotriva amenintarilor reprezentate de Rusia si teroristii Statului Islamic.

Generalul Dunford a avut mai multe intalnirii cu comandantii fortelor americane din Africa si Europa, generalii David Rodriguez si Phillip Breedlove, in baza militara din Stuttgart-Moehringen, anunta Departamentul de Aparare al Statelor Unite.

Rusia si amenintarea terorismului jihadist reprezinta cele mai mari pericole din acest moment la adresa securitatii Europei, au precizat surse din cadrul Departamentului Apararii.

In prezent, oficialii americani lucreaza la o strategie care sa mentina un nivel ridicat al increderii aliatilor din imediata vecinatate a Rusiei privind angajamentele asumate de Statele Unite in cadrul parteneriatului NATO, au mai mentionat surse din interiorul Pentagonului.

In ajunul Anului Nou, presedintele rus Vladimir Putin a semnat "Strategia de Securitate Nationala a Federatiei Ruse", document in care SUA sunt mentionate pentru prima data ca o amenintare la adresa Rusiei, potrivit Quartz.

Documentul semnat de Putin inlocuieste strategie semnata in 2009 sub mandatul lui Dimitri Medvedev, in care Statele Unite nu figureaza ca o amenintare la adresa Rusiei.

Conform noii strategii prezentate de Putin, SUA si Uniunea Europeana se fac vinovate de declansarea conflictului din Ucraina prin organizarea unei lovituri de stat anti-constitutionale in aceasta tara.

In Strategie se mai arata ca politica intretinuta de Rusia pe plan intern si peste hotare a cauzat "reactii adverse din partea SUA si a aliatilor sai, care intentioneaza sa isi pastreze pozitia dominanta in materie de politica externa la nivel global".

"Aceasta este in masura sa conduca la presiuni politice, economice, militare si informationale asupra Rusiei", mai arata Strategia de Securitate semnata de Vladimir Putin.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#strategie securitate NATO, #amenintari securitate Europa, #strategie securitate Rusia, #trupe americane Europa , #Germania