Cum a inceput sa schioapete economia Germaniei

Indiscutabil Germania are punctele sale forte: se bucura de prestigiul unor companii de renume mondial, un somaj scazut, un rating de credit excelent. Dar, totodata Germania are puncte slabe: o evolutie demografica sumbra, cresterea productiei destul de anemica si lipsa de perspective pentru cresterea exporturilor.

Pornind de la aceste constatari si urmarind datele statistice, putem observa caeconomia Germaniei n-a crescut decat cu 3,6% fata de anul crizei financiare globale 2008, comparabil cu Franta sau Marea Britanie, dar cam pe jumatate cat cresterea inregistrata de Suedia, Elvetia sau Statele Unite.

Euro n-a avantajat Germania

Incepand cu anul 2000, cresterea Produsului Intern Brut s-a limitat la o medie de 1,1%, clasandu-se pe locul 13 din cele 18 locuri ale zonei euro.

Se intreaba multi de unde a pornit aceasta incetinire a economiei germane, ajunsa la un moment dat printre cele mai infloritoare din intreaga Europa? Daca ne aducem bine aminte, pana la intrarea in circulatie a monedei euro, marca germana trona in finantele Europei, nesuportand comparatie cu niciuna dintre celelalte monezi nationale.

Deodata, la inceputul primului deceniu al secolului nostru, Germania a inceput sa fie prudenta in fata impactului datorat aparitiei euro. A scazut avantul economic si a adoptat o politica de reducere a costurilor, reflectata imediat in scaderea consumurilor.

In PIB, investitiile au scazut de la 22,3% in anul 2000 la 17% in anul 2013, iar scaderea continua in 2014. Faptul s-a reflectat numaidecat in infrastructura si in sistemul de invatamant. Astazi, Germania are mai putini absolventi tineri (29%) fata de Grecia (34%).

Ca urmare, productivitatea s-a diminuat, media de crestere pe ultimul deceniu fiind 0,9%, mai mica decat a Portugaliei si a altor tari de la "periferia" Europei.

Salariul nominal nu se confunda cu venitul real

S-ar parea ca greul apasa pe umerii muncitorilor germani. Desi in ultimii 15 ani productivitatea a crescut cu 17,8%, ei incaseaza astazi, in termeni reali, mai putin decat in 1999.

Atunci, printr-o politica inteleapta, s-a incheiat un acord tripartid intre Guvern, sindicate si patronat, convenindu-se mentinerea salariului nominal relativ constant. Dar nicaieri in lume salariul nominal nu reprezinta venitul real, iar diferenta o suporta angajatii germani, care cu spiritul lor de disciplina respecta conventiile incheiate.

Fireste, acordul este util pentu atenuarea eventualelor convulsii sociale, dar sub aspect economic nu reprezinta o rezolvare. In economie, scaderea venitului real submineaza consumurile si, ca urmare, toata cresterea economica a Germaniei ramane sa se bazeze pe exporturi.

Mai intervin si aspecte financiare. Moneda euro este indiscutabil mai slaba decat era marca germane si, chiar asa slaba cum este, tot Germaniei ii revine rolul principal in a ajuta rezolvarea defectiunilor ivite la periferia sudica a zonei. Si, in timp ce moneda slabeste, economia Chinei incetineste exporturile germane, tocmai cele pe care se baza cresterea economica.

Au scazut investitiile straine

Cu toate acestea, excedentul de cont curent al tarii este mare: 197 miliarde euro, iar Germania se poate mandri in fata intregii Europe cu aceasta performanta.

Pe de alta parte insa, excedentele externe sunt simptomatice pentru o economie aflata in dificultate. Ele nu se coreleaza nici cu salariile stagnante, nici cu programul intern de austeritate, care a impus reducerea unor investitii interne, ca: intretinerea autostrazilor, a podurilor si chiar a canalului Kiel, amanata de mai multe ori. Luate singure, ele pot fi un semnal negativ.

In plus, in perioada 2006-2012, investitiile straine din Germania au scazut cu 600 miliarde euro, reprezentand 22% din PIB. Cel mai rau este faptul ca o buna parte din zona euro conteaza sa-si recupereze asteptarile ratate printr-un imaginar ajutor dezinteresat "de la centru". Iar centrul zonei este Germania, care nu-si poate permite sa se pericliteze pe sine insusi, pentru altii.

Ce-i de facut?

In primul rand, situatia creata impune ca factorii de decizie sa se concentreze pe cresterea productivitatii si mai putin pe competitivitate. Sa nu uitam ca marele succes al Chinei a constat numai in productivitatea cu care produsele ei au invadat pietele.

In al doilea rand, Germania ar trebui sa profite de ratele dobanzilor ajunse aproape la zero, ca sa finanteze acea crestere spectaculoasa a productivitatii de care vorbeam mai sus. Este o mare sansa ca principalul deziderat economic sa aiba, intmaplator, si surse din finantare fara dobanzi semnificative.

In al treilea rand, Germania trebuie sa tina seama de faptul ca o dezavantajeaza factorul demografic. Acesta nu se rezolva rapid nascand copii, se rezolva deschizand larg portile pentru imigratia personalului de care are nevoie.

Politica restrictiva aplicata pana in preznt in acest domeniu nu este utila economiei germane, care are nevoie de personal, iar in viitor va avea si mai mare nevoie.

Mai mult decat atata, o politica inteleapta in acest domeniu poate servi ca exemplu si pentru alte tari europene, in masura in care demografic evolueaza negativ si nici nu prea sunt stanjenite de somaj.