IG Metall, cel mai mare sindicat din Germania, a anuntat joi ca a aprobat planul de a solicita o majorare salariala de 6% pentru cei 3,9 milioane de angajati din sectorul electric si al metalurgiei, precum si reducerea programului, pentru un echilibru mai bun intre munca si viata.
Solicitarile IG Metall reflecta sporirea increderii in randul sindicatelor, care sustin ca angajatii ar trebuie sa beneficieze de pe urma avansului celei mai mari economii europene. Pentru acest an se estimeaza o crestere de aproximativ 2% a PIB-ului Germaniei.
Discutiile reprezentantilor IG Metall cu oficialii de la Berlin ar urma sa inceapa la mijlocul lunii noiembrie.
Seful federatiei patronale Gesamtmetall, Rainer Dulger, a respins deja solicitarile, apreciind ca salariile in sectorul metalurgiei au crescut cu aproape 20% in ultimii cinci ani.
Saptamana aceasta, IG Metall a anuntat ca va cere majorarea salariilor cu 6% pentru cei peste 120.000 de angajati ai Volkswagen de la fabricile din Germania si de la divizia de servicii financiare a grupului auto.
"Nu exista motive pentru austeritate", a declarat recent seful IG Metall, Joerg Hofmann, subliniind avansul solid al sectorului industrial si performanta robusta a economiei germane.
Ultimele majorari salariale au fost in iulie 2016 (2,8%) si in aprilie 2017 (2%).
Sindicatul face campanie pentru reducerea saptamanii de lucru de la 35 la 28 de ore - cu dreptul de a reveni la un program full-time dupa doi ani - pentru angajatii care lucreaza in schimburi si cei care au grija de copii sau alte rude.
Recent, seful federatiei patronale Gesamtmetall, Rainer Dulger, a respins cererea privind o saptamana de lucru de 28 de ore, declarand ca ar exacerba lipsa de angajati calificati de pe piata fortei de munca din Germania.