Scandalul carnii de cal: Francezii de la Spanghero renunta la activitatea de comert

Sambata, 23 Februarie 2013, ora 12:37
1459 citiri
Scandalul carnii de cal: Francezii de la Spanghero renunta la activitatea de comert

Firma franceza Spanghero, aflata in centrul scandalului carnii de cal, a anuntat vineri ca a hotarat sa isi inceteze activitatea de comert cu carne pentru care autoritatile alimentare i-au suspendat autorizatia sanitara incepand de la 14 februarie, relateaza AFP.

"In urma concluziilor anchetei serviciilor veterinare, am hotarat ca de acum inainte sa oprim aceasta activitate de comert, deoarece reprezinta doar doi la suta din cifra de afaceri a Spanghero", a anuntat presedintele companiei cu sediul la Castelnaudary (sud-vest) Barthelemy Aguerre, citat intr-un comunicat remis AFP.

Societatea a decis sa se concentreze asupra altor activitati ale grupului - transarea carnii, prepararea carnii si carnii tocate, fabricarea de semipreparate - care constituie "nucleul activitatii intreprinderii".

Autorizatia sanitara a Spanghero, suspendata in urma descoperirii de carne de cal in semipreparate, a fost restabilita luni pentru aceste activitati.

Insa necesitatea efectuarii unor "investigatii complementare" asupra a doua loturi de carne congelata l-au determinat pe ministrul Agriculturii Stephane Le Foll sa mentina masura suspendarii autorizatiei sanitare a activitatii de comert.

Spanghero este acuzata ca a revandut carne de cal drept carne de vita unor societati care produc semipreparate pentru marci cunoscute sau mari distribuitori.

Aceste semipreparate au fost vandute catre cel putin 28 de firme, ca Findus, si au ajuns in 13 tari europene, dupa care au fost retrase de la vanzare.

#scandal carne de cal, #Spanghero renunta la comert, #vinovati scandal carne cal , #Franta