Repartizarea imigrantilor naste discutii. Germania si Franta, nemultumite

Marti, 02 Iunie 2015, ora 17:02
2843 citiri
Repartizarea imigrantilor naste discutii. Germania si Franta, nemultumite
Foto: International Organization for Migration

Planul Comisiei Europene de relocare a imigrantilor ajunsi in Grecia, Italia si Malta naste controverse in inima UE. Ministrii de Interne din Germania si Franta au cerut recalcularea cotelor alocate fiecarui stat membru.

"Mecanismul de relocare temporara trebuie sa functioneze conform a doua principii importante: responsabilitatea si solidaritatea. Acestea nu se imbina perfect in acest moment", au afirmat intr-o declaratie comuna Thomas de Maiziere si Bernard Cazeneuve, relateaza portalul EU Observer.

Paziti granitele!

Comisia Europeana a decis sa recurga la masura de a reloca 40.000 de azilanti din Eritrea si Siria ajunsi in taberele de refugiati din Grecia, Malta si Italia.

Masura este conceputa ca o forma de ajutor acordata acestor tari pentru a suporta mai bine povara valului de refugiati care cauta azil in Europa.

Cu toate acestea, cei doi ministrii de Interne sustin ca solidaritatea poate functiona doar daca autoritatile de la Atena, Valletta si Roma iau masuri drastice pentru securizarea frontierelor.

La sfarsitul lunii trecute, comisarul european pentru Migratie, Dmitri Avramopoulos, a dat publicitatii planul de relocare pe intreg teritoriul Europei a celor 40.000 de azilanti.

Conform schemei gandite de oficialii Comisiei Europene, in functie de PIB, nivelul de somaj si numarul populatiei, fiecare stat va trebui sa primeasca pe teritoriul sau o cota parte din numarul refugiatilor.

Pentru fiecare refugiat, Uniunea va plati 6.000 de euro catre statul gazda.

Germaniei si Frantei ar trebui sa le revina 8763, respectiv 6752 de persoane. Romania ar trebui sa gazduiasca putin peste 2300 de persoane.

Chemati la discutii

La mijlocul lunii iunie, ministrii de Interne din UE vor trebui sa prezinte propunerile lor in privinta programului, votul final apartinand sefilor de guverne si de stat, in cadrul summit-ului din 25 iunie.

"Nu suntem surprinsi ca reprezentantii statelor membre vor sa discute aceste aspecte. Ne asteptam ca pe 15 iunie sa se discute mai multe elemente ale programului", a marturisit purtatorul de cuvant al CE, Natasha Bertaud.

Aceasta a anuntat ca, in cazul in care ministrii nu vor ajunge la un consens in privita programului, acesta nu va intra in vigoare de la 1 iulie, asa cum s-a propus.

Oficialii de la Berlin si Paris au anuntat ca vor accepta propunerea CE numai daca relocarea ramane un "mecanism temporar si exceptional" si daca repartizarea se va face pe criterii clare si corecte.

In acest moment, Germania, Franta, Suedia, Ungaria si Italia gazduiesc 75% din refugiatii intrati in Europa in ultimii doi ani. "Situatia nu mai poate continua asa", au explicat ministrii Thomas de Maiziere si Bernard Cazeneuve.

Cei doi au cerut guvernelor din tarile afectate de valul migratiei, ca si Biroului European de Migratie si agentiei Frontex, responsabila cu securizarea granitelor UE, sa aplice cadrul legal existent pentru a limita fenomenul.

Danemarca, Marea Britanie si Irlanda sunt singurele tari europene care nu vor primi azilanti in cadrul acestui program de relocare.

In schimb, oficialii de la Bruxelles au cerut Elvetiei si Norvegiei sa preia in mod voluntar o parte din refugiati.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#criza imigranti Europa, #cota refugiati tari europene, #cota refugiati Romania , #Franta