Franta extinde perioada de functionare a centralelor nucleare

Luni, 13 Februarie 2012, ora 14:08
1335 citiri
Franta extinde perioada de functionare a centralelor nucleare

Presedintele francez Nicolas Sarkozy a decis prelungirea perioadei de functionare a centralelor nucleare, peste termenul actual de 40 de ani, astfel incat economia sa beneficieze in continuare de energie ieftina, a declarat ministrul Industriei, Eric Besson.

Decizia a fost luata dupa ce Curtea franceza pentru Audit a anuntat la sfarsitul lunii ianuarie ca prelungirea duratei de functionare a centralelor nucleare este singura optiune, intrucat construirea unor centrale noi sau dezvoltarea unor alte forme de energie ar fi prea costisitoare si ar necesita prea mult timp, transmite Reuters.

Decizia lui Sarkozy coincide cu un raport privind planurile energetice pe termen lung ale Frantei, comandat de Besson, care va fi publicat luni.

"Concluzia raportului este ca oprirea reactoarelor dupa 40 de ani de functionare ar fi o pierdere", a afirmat Besson.

Sarkozy a luat decizia dupa consultari cu Comitetul pentru Politica Nucleara al Frantei.

Pana la sfarsitul anului 2022, un numar de 22 din cele 58 de reactoare nucleare din Franta, care este cel mai dependent stat din lume de acest tip de energie, vor ajunge la 40 de ani de functionare.

In plus, Sarkozy, care candideaza pentru un al doilea mandat la presedintia Frantei, este pentru construirea unor noi centrale nucleare.

Spre deosebire de Franta, Germania, cea mai mare economie din Europa, a decis sa renunte integral la energia nucleara, in urmatorul deceniu.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#centrale nucleare Franta, #perioada functionare centrale nucleare, #Sarkozy centrale nucleare , #Franta