Consiliul Constitutional francez a respins impozitul de 75% pe veniturile de peste un milion de euro

Sambata, 29 Decembrie 2012, ora 15:30
1398 citiri
Consiliul Constitutional francez a respins impozitul de 75% pe veniturile de peste un milion de euro

Consiliul Constitutional francez a respins sambata impozitul de 75% asupra partii de venituri care depaseste un milion de euro anual, o masura propusa de presedintele Francois Hollande si adoptata in bugetul pe 2013 de catre majoritatea de stanga.

Cresterea taxelor pentru cei care castiga mai mult de un milion de euro a fost una dintre promisiunile lui Francois Hollande, ales presedinte in mai, relateaza BBC.

In motivarea sa, Consiliul Constitutional a explicat ca nivelul de taxare este "excesiv" si a respins, totodata, noile metode de calculare a impozitelor.

Consiliul a fost sesizat de catre formatiunea de dreapta UMP, principalul partid de opozitie, care a atacat dur politicile fiscale promovate de Hollande.

Propunerea a creat dezbateri aprinse in Franta si a nemultumit comunitatea de afaceri si numerosi francezi bogati care au amenintat ca emigreaza. Printre ei, s-a numarat si actorul Gerard Depardieu care a decis sa paraseasca Franta, din cauza majorarilor repetate de taxe aplicate de liderul socialist.

De altfel, taxa ar fi avut o valoare mai mult simbolica. Impozitul de 75% ar fi urmat sa se aplice partii de venit care depasea un milion de euro anual, in aceasta categorie intrand aproximativ 1.500 de persoane.

Hollande a pledat impotriva politicilor de austeritate aplicate in mai multe tari europene afectate de criza economica si s-a declarat in favoarea unor taxe mai mare, in locul taierilor bugetare menite sa reduca deficitul.

In schimb, Consiliul Constitutional a validat deduceri de impozite de 20 de miliarde de euro pentru companii, prevazute in bugetul rectificat pe 2012.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Hollande taxa bogati, #impozit venituri Franta, #impozit venituri mari Franta , #Franta