Moody's mentine perspectiva stabila pentru industria otelului din Europa

Joi, 17 Iunie 2010, ora 16:39
1198 citiri
Moody's mentine perspectiva stabila pentru industria otelului din Europa

Agentia de evaluare financiara Moody's Investor Service a decis, joi, mentinerea perspectivei stabile pentru industria europeana a otelului, pe fondul cererii puternice din China si a preturilor crescute, informeaza Marketwatch, informeaza NewsIn.

Perspectiva generala pentru producatorii de otel din Europa este una stabila, avand in vedere ca majoritatea fabricilor functioneaza la capacitate maxima, pe fondul completarii stocurilor si a cresterii sezoniere a industriei, a spus analistul Matthias Hellstern, din cadrul Moody's, citat de Marketwatch.

"De asemenea, preturile la otel au crescut semnificativ, mai ales datorita cresterii recente a cererii", a adaugat analistul.

In timp ce prima jumatate a lui 2010 pare sa aduca o revenire peste estimarile analistului, Hellstern a precizat ca se asteapta ca in cazul constructiilor cererea sa ramana slaba in urmatoarele sase, pana la 12 luni.

In plus, in timp ce producatorii auto au contribuit la un start pozitiv al anului, prin cresterea productiei, Hellstern este de parere ca in urmatoarele luni, cererea in acest sector se va reduce semnificativ.

La inceputul acestei saptamani, analistul auto Michael Gartside din cadrul PricewaterhouseCoopers si-a redus estimare privind vanzarile din industria auto a statelor UE pe 2010, cu 400.000 de autovehicule, la 13,25 milioane de unitati, "din cauza masurilor de austeritate si a posibilelor efecte negative ale acestora asupra cresterii economice".

In cazul in care cererea clientilor din domenii precum industria auto sau constructii nu creste, capacitatea excesiva de productie "ar putea duce la presiuni asupra preturilor pe termen mediu si la nevoia de masuri aditionale de restructurare", a adaugat Hellstern. Adevarata incercare, insa, va fi anul viitor, a precizat analistul.

"Ne asteptam ca anul 2011 sa fie unul de importanta majora pentru industrie, avand in vedere recuperarea inca fragila a economiilor din pietele mature si asteptarile destul de reduse in ceea ce priveste cererea viitoare de otel", a mai spus Hellstern.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#otel, #perspectiva, #stabila , #Europa