Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Monti vrea sa schimbe regulile jocului in zona euro

Monti vrea sa schimbe regulile jocului in zona euro


Prim-ministrul Italian, Mario Monti, a avut o intrevedere cu presedintele francez, Nicolas Sarkozy si cu Angela Merkel, cancelarul german, in care au discutat despre evolutia zonei euro si in care si-a exprimat propriile convingeri cu privire la felul in care criza datoriilor ar trebui rezolvata.

Monti a fost investit saptamana trecuta, scrie Bloomberg, care mentioneaza ca premierul italian a fost rugat sa aduca "idei noi" la dezbaterea de joi.

Premierul nu a ezitat si le-a propus liderilor europeni sa faciliteze tintele bugetare ale zonei euro si sa ofere ajutor pentru asigurarea cresterii economice si compensarea tendintei de stagnare a economiilor europene.

"Nu putem vorbi de o contradictie intre rigoare financiara si crestere economica obtinuta prin implementarea de reforme structurale", a declarat Monti la 22 noiembrie, in urma convorbirilor cu Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, si Herman van Rompuy, presedintele Uniunii Europene.

"Sustenabilitatea bugetara trebuie, de fapt, sa se bazeze pe o crestere economica mai puternica", a adaugat acesta.

Mario Monti a fost comisar european si a promis ca va combina reformele economice cu masuri riguroase financiare pentru a proteja Italia de criza financiara.

Statul italian este al doilea, din punct de vedere al indatorarii, dupa Grecia, cu o datorie publica de 120% din PIB fata de 150% din PIB a Greciei.

Premierul italian a promis ca guvernul pe care il conduce se va concentra, mai intai, asupra implementarii masurilor de austeritate care au fost aprobate sub Guvernul Berlusconi si care isi propun echilibrarea bugetului pana in 2013, asa cum a promis chiar Monti, in fata senatului, la 17 noiembrie.

Pe lista de prioritati figureaza si implentarea unor masuri graduale care ar putea include reintroducerea taxelor pe proprietate, reforma sistemului fiscal si al celui de pensii, reducerea aparatului guvernamental si amendarea legislatiei muncii, a mai declarat Mario Monti.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 962 ori