Jeroen Dijsselbloem: Europa trebuie sa se concentreze pe accelerarea redresarii economiei

Luni, 26 Mai 2014, ora 16:09
1301 citiri
Jeroen Dijsselbloem: Europa trebuie sa se concentreze pe accelerarea redresarii economiei

Rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European au trimis un mesaj clar guvernelor ca avansul economiei si crearea de locuri de munca ar trebui sa fie in centrul politicilor lor in urmatorii doi ani, a afirmat luni presedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, transmite Dow Jones Newswires.

"Din punctul meu de vedere, rezultatele nu sunt surprinzatoare dar reprezinta un mesaj clar, sunt intr-adevar o lectie pentru noi, sa obtinem rezultate mai bune in urmatorii doi ani in privinta cresterii economiei si crearii de locuri de munca. Cred ca oamenii devin intoleranti si nerabdatori si in multe state aceasta evolutie este de inteles", a afirmat in Portugalia seful ministrilor de Finante din zona euro.

Jeroen Dijsselbloem, impreuna cu seful BCE, Mario Draghi, directorul general al Fondului Monetar International, Christine Lagarde si presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, participa in perioada 26-27 mai la Conferinta pe teme de politica monetara, organizata de Banca Centrala Europeana.

Conform rezultatelor preliminare, partidele de extrema dreapta si anti UE au obtinut castiguri importante la alegerile pentru Parlamentul European, mai ales in Franta, Marea Britanie, Grecia si Danemarca.

Jeroen Dijsselbloem a afirmat ca este clar ca Europa trebuie sa accelereze redresarea economiei si, pentru indeplinirea acestui obiectiv, trebuie continuate reformele prin care economiile devin mai competitive.

"De fapt, cred ca reformele trebuie sa fie mai clare dar trebuie sa continuam agenda deoarece numai o economiei competitiva poate sprijini o crestere solida", a subliniat seful Eurogrupului.

#redresare economica Europa, #creare locuri munca, #Jeroen Dijsselbloem , #Europa