Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

In Europa a inceput Razboiul vodcii

In Europa a inceput Razboiul vodcii

Anecdotica poloneza spune ca vodca a fost distilata din carbune in timpurile comuniste, dupa ce s-a incercat sa fie obtinuta din combustia puilor. In Suedia, aceasta bautura a fost odata produsa din reziduurile fabricilor de hartie.''Puristii'' vodcii au prea putina rabdare pentru ingrediente alternative, noteaza Dan Bilefsky in editia de vineri, 24 noiembrie, a cotidianului The International Herald Tribune.

"Vodca adevarata nu poate fi facuta decat din cereale si cartofi", sustine Rolands Gulbis, seful Latvijas Balzams, cea mai mare distilerie din tarile baltice, cu traditie in acest domeniu inca din 1900, cand tarul Nicolae al II-lea al Rusiei a construit un depozit de vodca aici. "Daca vodca ar putea fi facuta din struguri, atunci vom putea numi marul portocala si sa botezam coniacul bere".

Dar definitia vodcii nu este la fel de clara precum este licoarea spirtoasa. Un razboi al vodcii a izbucnit in Europa. Pe de o parte, sunt traditionalistii - in Polonia, Finlanda, Suedia si tarile baltice - care sustin ca numai bauturile facute din cereale, cartofi si melasa de sfecla de zahar merita sa poarte numele de vodca. De cealalta parte, se afla distileriile - din Italia, Franta, Marea Britanie si Olanda - care se lupta pentru o definire mai liberala a acestei bauturi. Ei sustin ca gustul bauturii nu deriva din ingredientele sale. La urma urmei, James Bond subliniaza ca ''vodka-martini'' a sa ar trebui "agitata si nu amestecata". El nu a insistat niciodata ca aceasta sa fie facuta din cereale si cartofi.

Finlanda, care detine in prezent presedintia semestriala a UE si este o tara in care vodca reprezinta principalul ingredient pentru dezmortirea noptilor friguroase nordice, face presiuni asupra legislativului european pentru a accepta fabricarea acestei bauturi si din alte ingrediente in afara de cele traditionale, cum ar fi strugurii, fructele sau siropul de artar, cu conditia ca acest lucru sa fie specificat cu litere mari ingrosate pe etichetele sticlelor.

Dar rivalii din randul fabricantilor de vodca, inclusiv cel mai mare fabricant britanic de bauturi spirtoase din lume, Diageo, si detinatorul celei mai faimoase marci de vodca obtinuta din struguri, denumita Ciroc, sustine ca aceasta nu este decat o tactica cinica din partea tarilor nordice si baltice, recent intrate in UE, care sustin o traditie ce nu le apartine, in timp ce incearca sa monopolizeze piata globala a vodcii.

"A sustine ca vodca se prepara numai intr-un anumit fel este un lucru fara fond", sustine Chris Scott-Wilson, purtatorul de cuvant al Aliantei Europene a Vodcii, care face lobby impotriva propunerii finlandeze, in numele companiei Diaego si a altor producatori mari de vodca. "A sustine ca gustul vodcii deriva din ingredientele sale este extrem de ridicol, cand majoritatea consumatorilor folosesc aceasta bautura fara gust, in amestec cu alte bauturi, cum ar fi apa tonica sau sucul de portocale".

Traditionalistii iau in deradere aceste remarci, sustinand ca adevarata vodca are propria ei aroma. Dar Scott-Wilson riposteaza sustinand ca testele au demonstrat ca prea putini consumatori pot face diferenta. Iar pentru cei care pot face acest lucru, un sondaj recent efectuat de Alianta, a demonstrat ca doua procente dintre britanici au declarat ca vodca are gustul unei ''stripteuze machiate'', iar patru la suta dintre spanioli au declarat ca are gust de apa de colonie.

Este in joc mai mult decat gustul si traditia. Piata globala a vodcii inregistreaza anual vanzari de 12 miliarde de dolari. Criticii legislatiei europene propuse avertizeaza ca alimenteaza un razboi comercial global cu SUA, unde noile brand-uri de vodca precum Vermont Spirits Gold vodka - obtinuta din seva artarului - sunt din ce in ce mai populare. SUA sunt in prezent piata cu cea mai mare crestere in ceea ce priveste vodca, reprezentand 724 de milioane de dolari din exporturile europene.

"Daca UE va incerca sa elimine vodca americana din Europa, atunci SUA vor plati cu aceeasi moneda in cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului", a declarat Alan Butler, seful sectiei de afaceri guvernamentale din cadrul Diageo, care produce vodca Smirnoff, una dintre cele mai bine vandute brand-uri de vodca din lume. SUA "vor restrictiona importurile de vodca din Europa catre americani, iar in acest caz, un razboi economic va fi in mainile noastre", a subliniat acesta.

A¢arile din regiunea Europei Centrale si de Est precum si din Scandinavia sustin ca se lupta din greu sa pastreze traditia de obtinere a vodcii care dateaza de secole. "Nu te astepti la struguri in bere, asa cum nu te astepti la struguri in vodca', sustine Gulbis. "Cumperi bere pentru ca este bere si cumperi vodca pentru ca este vodca".

Originile vodcii sunt intens disputate. Rusii iti vor spune ca ei au inventat-o - este o bautura atat de folosita incat cuvantul in sine este un diminutiv de la "apa". Acestia sustin ca tehnicile de distilare au inceput in Rusia, in secolul al XII-lea.

Dar Polonia, una dintre tarile cele mai active in ceea ce priveste lobby-ul facut pentru legislatia europeana, sustine ca ea este pioniera vodcii. Se spune de catre istorii vodcii ca la inceputul secolului al VIII-lea, taranii polonezi au facut bauturi spirtoase prin inghetarea vinului, bazandu-se pe o reteta secreta, despre care se crede ca a fost adusa in Polonia de niste calugari italieni. Aceste bauturi spirtoase erau folosite fie ca medicamente fie ca apa de colonie. Prima inregistrare scrisa referitoare la vodca din Polonia, dateaza din anul 1404, in Registrul Curtii Sandomierz.

Criticii propunerii finlandeze, cum ar fi Butler din cadrul Diageo, insista ca incercarile Poloniei, Finlandei, Suediei si a altora de a-si revendica dreptul de inventatori este nedrept, mai ales ca, in opinia lui, originile procesului de distilare merg undeva in zona comerciantilor arabi, care distilau bauturi alcoolice din struguri, inca din secolul al XIV-lea.

Mai mult decat atat, Butler sustine ca familia Smirnoff, distilerii curtii rusesti, a fost cea care au creat industria globala a vodcii, dupa ce a parasit Rusia, dupa revolutia din 1917, si a inceput sa produca vodca in SUA dupa prohibitia din anii '30. Moda coctail-urilor cu vodca a fost alimentata de succesul bauturii "Moscow Mule" /Catarul Moscova/ care continea vodca, bere de ghimbir, lamaie verde si gheata. Aceasta bautura a devenit foarte populara in randul celebritatilor de la Hollywood, in anii '50.

"Daca nu ar fi fost afacerea din SUA, acum nu ar fi existat o industrie globala a vodcii", a adaugat Butler. A¢ari precum Finlanda si Suedia produc vodca doar "de cateva decenii", a adaugat acesta, subliniind ca pana nu demult distileriile din tarile baltice, Suedia si Polonia au definitii laxe ale acestei bauturi. Polonezii, de exemplu, fac vodca din mere si prune; In Letonia, vodca se numea inainte Degvins sau vin ars.

Disputa privind vodca subliniaza provocarile cu care se confrunta UE pentru a reglementa un bloc gigantic format din 470 de milioane de consumatori, unde traditiile si bauturile alcoolice au radacini adanci. Europa a impus deja restrictii geografice de denumire in randul a 600 de produse, de la vinuri si pana la branza.

De exemplu, numai companiile grecesti care folosesc laptele de capra si metode de productie speciale pot comercializa si vinde branza feta in interiorul blocului european, ceea ce ii nemultumeste pe producatorii de branza feta din Danemarca si Franta. Belgia si Marea Britanie s-au certat doua decenii referitor la ce fel de grasime sa fie permisa in ciocolata: Marea Britanie sustine grasimea vegetala, belgienii sustin untul de cacao. In afara Europei, un sat din Japonia si-a schimbat numele in Scotia pentru a putea scrie pe whisky-ul produs in localitate "made in Schotland".

Rompres

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1382 ori