CE da 1 miliard de euro pentru transportul transeuropean

Marti, 31 Martie 2009, ora 14:31
1151 citiri
CE da 1 miliard de euro pentru transportul transeuropean

Companiile pot depune pana pe 15 mai 2009 cereri de finantare a unor proiecte de infrastructura europeana de transport, fondurile totale alocate de Comisia Europeana (CE) pentru acestea cifrandu-se la circa un miliard euro, potrivit unui comunicat transmis marti de institutie.

"Implementarea programului TEN-T le va oferi multor europeni siguranta locului de munca in ramuri de activitate importante, precum sectorul constructiilor, acesta fiind un angajator principal, cu o contributie majora la produsul intern brut (PIB)", a declarat marti vicepresedintele CE, Antonio Tajani, responsabil cu sectorul transporturilor.

Cererile de proiecte din 2009 au fost stabilite in cadrul a trei programe de lucru distincte.

Este vorba de cele din Planul european de redresare economica, unde au fost prevazute fonduri de 500 milioane euro, pentru a raspunde crizei economice si financiare cu care se confrunta Europa.

Acest program ad-hoc de lucru, adoptat anul acesta, sustine lucrari care pot incepe in 2009 sau 2010 si care pot fi implementate in mare parte pe durata acestor doi ani.

Cel de-al doilea este programul multianual de lucru si vizeaza finantarea principalelor prioritati ale retelei TEN-T, cererea de proiecte din 2009 urmand sa se axeze asupra a trei domenii:

1.Autostrazile marii, referitor la redirectionarea transportului de marfa spre rutele maritime - maximum 30 milioane euro.

2.Sistemul european de gestionare a traficului feroviar (ERTMS), care armonizeaza sistemele europene de semnalizare feroviara - maximum 240 de milioane de euro 

3.Sistemele inteligente de transport pentru sectorul rutier (drumurile ITS), care folosesc integrarea tehnologiei informatiei si comunicatiilor pentru crearea unui transport rutier mai eficient si mai sigur - maximum 100 milioane euro.

Cel de-al treilea program - programul anual flexibil de lucru, de 140 milioane euro completeaza eforturile depuse in cadrul programului multianual de lucru. Acesta include 60 milioane euro pentru Instrumentul de garantare a imprumuturilor, care reprezinta contributia anuala a Comisiei, bani ce vor fi pusi la dispozitia Bancii Europene de Investitii (BEI).

Agentia Executiva pentru Reteaua Transeuropeana de Transport (AE TEN-T), care gestioneaza implementarea tehnica si financiara a programului TEN-T, raspunde de gestionarea cererilor de proiecte si de evaluarea propunerilor de proiecte depuse, in numele directiei generale-mama, DG Energie si Transporturi. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#CE, # finantare, # investitii, # proiecte , #Europa