Nemtii isi repatriaza averile din Elvetia ascunzand banii in scutece

Miercuri, 04 Septembrie 2013, ora 15:13
3900 citiri
Nemtii isi repatriaza averile din Elvetia ascunzand banii in scutece
Sursa foto: Reuters

Dupa criza financiara mondiala, bancile elvetiene au devenit tinta unor campanii sustinute de mai multe guverne, printre care Statele Unite si Germania, pentru a depista persoanele care nu platesc taxe prin ascunderea banilor in conturi off-shore.

Germanii care au evitat plata taxelor prin plasarea veniturilor in conturi din Elvetia, ingrijorati de decaderea secretului bancar, au inceput sa aduca averea acasa recurgand la metode bizare pentru a trece granita, precum ascunderea banilor in scutece pentru adulti sau in lenjeria intima.

Restrictii pentru banci

Guvernul elvetian a cerut bancilor sa nu mai preia de la clienti fonduri nedeclarate, iar autoritatile din Germania au cumparat de la fosti angajati ai institutiilor financiare din Elvetia informatii privind clientii germani. Totodata, temerile germanilor au fost accentuate de mediatizarea unor cazuri controversate in care diferite personalitati din Germania, printre care presedintele Bayern Munchen, Uli Hoeness, au fost actionate in justitie pentru evaziune fiscala prin utilizarea unui cont din Elvetia.

In acest context, tot mai multi germani se grabesc sa "repatrieze" banii din bancile elvetiene, insa nu folosesc canalele oficiale pentru a evita in continuare plata taxelor.

"Am prins un barbat de 72 de ani care purta un corset de dama cu 150.000 de euro inghesuiti in el. Intr-un alt caz, un barbat avea doua scutece de adult si ascunsese aproape 140.000 de euro intre ele", a declarat pentru Bloomberg un purtator de cuvant al autoritatilor vamale din districtul Loerrach, una dintre cele trei zone din landul Baden-Wurttemberg care au granita cu Elvetia.

Fonduri nedeclarate de peste 130 miliarde euro

Legea obliga persoanele care traverseaza granita cu mai mult de 10.000 de euro cash sa declare sumele. In Germania, numarul cazurilor in care aceasta regula este incalcata a crescut de 11 ori in ultimii 12 ani. Pedeapsa consta in confiscarea a 10-25% din suma descoperita.

Germanii si britanicii nerezidenti in Elvetia detineau in anul 2010 fonduri nedeclarate de 164 miliarde franci elvetieni (132 miliarde euro) in bancile elvetiene, potrivit estimarilor companiei de consultanta Booz & Co.

#Germania fonduri banci Elvetia, #germani bani nedeclarati , #Elvetia