Cea mai mare banca elvetiana a revenit pe profit si majoreaza bonusurile cu 28%

Marti, 04 Februarie 2014, ora 10:54
1232 citiri
Cea mai mare banca elvetiana a revenit pe profit si majoreaza bonusurile cu 28%

UBS, cea mai mare banca elvetiana, a majorat cu 28% bugetul alocat bonusurilor catre angajati, anuntand marti ca a revenit pe profit in 2013 dupa o pierdere semnificativa in anul anterior cauzata de cheltuieli de reorganizare si de amenzile platite pentru manipularea dobanzilor.

UBS a majorat bonusurile aferente anului trecut la 3,2 miliarde franci elvetieni (2,6 miliarde euro), de la 2,5 miliarde franci pentru 2012, potrivit unui comunicat publicat marti de banca. O parte din bonusuri vor fi esalonate pe termen mai lung si conditionate de performantele viitoare ale grupului, transmite Bloomberg.

In 2012, bonusurile au fost reduse cu 7%, fiind afectate in special divizia de investitii, unele departamente corporate si consiliul de administratie.

UBS, profit net de 3,17 miliarde franci in 2013

UBS a inregistrat anul trecut un profit net de 3,17 miliarde franci, fata de o pierdere de 2,48 miliarde franci in 2012.

In trimestrul al patrulea, profitul net al UBS a fost de 917 milioane franci (751 milioane euro), dublu fata de estimarile analistilor, comparativ cu o pierdere de 1,9 miliarde franci in aceeasi perioada a anului anterior, cauzata de amenzile pentru manipularea dobanzilor.

Grupul a constituit anul trecut provizioane de 1,7 miliarde franci (1,4 miliarde euro) pentru costuri legate de investigatii si litigii.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ubs rezultate, #banca profit, #banca elvetia , #Elvetia