Liderii "decazuti" ai Orientului Mijlociu: Dictatori sau Despoti?

Tunisia si Egiptul au "cazut", Libia se clatina, Iordania si Algeria si Bahrain tremura, Irakul "fierbe", in timp ce liderii occidentali sunt nesiguri in ceea ce priveste viitorul. Forbes examineaza natura regimurilor pentru a prezice mai bine soarta liderilor, facand o diferenta intre dictatori si despoti.

Bloombiz va recomanda: "Gaddafi".

Patru factori sunt esentiali pentru a stabili daca o miscare de protest in Egipt si Tunisia va rasturna sau nu un lider: structura regimului (este un regim pur autoritar fara pretentia unei democratii?), armata (este aceasta puternica si loiala fata de lider?), populatia ( se tem locuitorii de regim si cred in retorica acestuia?), grupuri influente (in Orientul Mijlociu, de exemplu, suporta populatia regimul?). Despotii reusesc sa "bifeze" toti cei 4 factori, in timp ce dictatorii esueaza.

Situatia din Egipt

Cu toate ca Mubarak a fost cu siguranta autoritar, el a afirmat ca Egiptul a fost o democratie parlamentara care a avut alegeri. Mubarak nu s-a gandit nici un moment sa asigure loialitatea armatei Egiptului.

Conducatorii armatei au fost extrem de neumultumiti de aparitia fiului lui Mubarak in zonele puterii.

De aceea, in momentul in care protestatarii si-au facut aparitia, armata a ajutat la inlaturarea lui Mubarak.

Libia se clatina astazi deoarece colonelul Muammar Gaddafi a esuat in toate cele 4 zone ale puterii, prin cruzimile savarsite.

Nu exista democratie, iar Gaddafi intentioneaza sa conduca pe viata.

In plus Libia nu se bucura de o armata puternica, iar politia nu poate zdrobi diferitele tipuri de proteste.

Cea de-a doua mare problema a lui Gaddafi este aceea ca nu a incercat niciodata sa obtina loialitatea populatiei sale, in special a oamenilor din est.

Dimpotriva, liderul s-a bazat pe supunere, insa brutalitatea sa a creat dusmani gata sa napusteasca in orice moment.

Liderul Siriei, Bashar Assad se apropie de modelul despotului.

Acesta are o armata puternica si loiala, se bucura de sprijinul grupurilor influente, brutalitatea este una din caracteristicile sale (tatal sau, Hafez a masacrat in 1982 40.000 de oameni in Hama care se revoltau) si poate da vina pe sanctiunile primite din partea SUA pentru problemele interne.

In schimb, Iordania este "subreda".

Regele Abdullah se autocaracterizeaza ca fiind un monarh constitutional, lipsit de loialitatea grupurilor influente  si fara nici un dusman extern pe care sa dea vina pentru problemele tarii.

Structura monarhiei Arabiei Saudite si negocierile istorice cu clericii Wahhabi releva faptul ca statul seamana cu o familie giganta, ceea ce face rasturnarea sa foarte complicata. Shiitii, situati in estul tarii, nu fac parte din aceasta mare familie.

In acea zona ei fac o majoritate iar deceniile de asuprire au creat contextul potrivit pentru revolta.

Armata este loiala monarhiei, insa ramane de vazut cat de departe va merge Casa de Saud pentru a zdrobi disidenta.

Iran, regimul pe care Occidentul si mai ales Orientul Mijlociu si-ar dori sa-l vada prabusit, este putin probabil sa treaca prin schimbari politice.

Natura statului, bazata pe doctrina "Velayat-e faqith", legea jurisprudentei, cu regula unui singur partid, un  lider suprem si o armata puternica independenta, care este mai mult decat dispusa sa provoace teroare adversarilor, apropie Iranul de despotism.

Slabiciunea regimului iranian consta in faptul ca o parte din populatie, in special generatia tinerilor nu se identifica cu regimul.

Conducatorii autoritari se conving adesea de propria lor retorica si sunt luati prin surprindere de protestele populatiei.

De aceea, liderii occidentali ar trebui sa-si dea seama care regimuri sunt mai "subrede" si sa stie cand sa dea o lovitura "prieteneasca".