Visul american, obligat sa se ia de mana cu socialismul

Duminica, 22 Noiembrie 2009, ora 23:20
1709 citiri
Visul american, obligat sa se ia de mana cu socialismul

Combinatia nefericita dintre recesiune si pachetele de stimulare economica este pe cale sa provoace Statelor Unite o imensa problema fiscala, dar si una de identitate.

Chiar daca au de-a face si cu un deficit istoric impotriva caruia revenirea economica nu are niciun efect deocamdata, contribuabilii americani trebuie sa se gandeasca acum la drepturile pe care le cer si impozitele pe care sunt dispusi sa le plateasca, scrie Financial Times.

Dupa ce si-au gandit strategiile economice de iesire din recesiune si au alocat fondurile care ar urma, teoretic, sa faca acest lucru, Statele Unite ar avea nevoie de dezbateri care sa stabileasca noua directie si viitoarele tendinte ale societatii americane.

Masurile luate impotriva crizei economice se contrazic, insa, cu stilul americanilor de a-si trai viata si pun in pericol chiar si celebrul vis american. Oricat de mult i-ar ajuta, americanii trebuie sa se gandeasca daca vor accepta si mai multe politici guvernamentale paternaliste si daca sunt de acord sa fie platiti pentru a face ce crede statul ca e mai bine pentru familiile lor.

Tendinta asistentiala actuala nu respecta intocmai imaginea pe care si-au creat-o Statele Unite in timp. Cei mai multi americani sunt de parere ca traiesc intr-o societate in care au mai multe sanse sa prospere decat in oricare alta, dar nu sunt interesati de diferentele de venit si avere intalnite in tara.

Americanii stiu ca nu traiesc intr-o societate egala si nici nu isi doresc. Ceea ce ii intereseaza cel mai mult este ca un om sarac sa se poate ridica singur.

Visul american e deja mit

O carte proaspat lansata in SUA, Creating an Opportunity Society, analizeaza aceasta problema pentru ca existenta unor oportunitati economice este la fel de fundamentala pentru stilul american ca si viata, libertatea si cautarea implinirii.

Autorii cartii incearca sa combine nevoia oportunitatii si a libertatii fiecaruia cu implicarea statului, nu prin ajutoare sociale, ci prin masuri de crestere a oportunitatilor care vor imbunatati viata tinerilor si a celor dezavantajati.

Creating an Opportunity Society arata insa ca Statele Unite nu sunt pline de oportunitati asa cum cred americanii, iar pentru cei mai multi tineri saraci povestea cu americanul nevoias care se ridica singur din saracie e doar un mit.

Potrivit studiilor, copiii nascuti intr-un mediu defavorizat au mai multe sanse sa ramana pentru restul vietii la acel nivel decat cei din Marea Britanie, ca sa nu mai vorbim de cei din Suedia sau Danemarca. Motivul pentru care raman acolo este simplu si demonstrat sociologic. Tranzitia catre clasa de mijloc depinde de trei lucruri pe care trebuie sa le faca tinerii: sa termine liceul, sa aiba un loc de munca cu norma intreaga si sa se casatoreasca inainte de a avea copii.

Astfel, daca SUA nu se mai ridica la asteptarile privind sansele fiecaruia, inseamna ca problema se afla la una din cele trei situatii enumerate mai sus, acestea fiind si domeniile in care interventia statului ar fi necesara si primita cu bratele deschise.

In primul rand, scolile sunt cele care au nevoie de mai multa atentie. Investitiile in institutiile de invatamant din zonele sarace si incurajarea profesorilor sa predea in astfel de scoli sunt principalele puncte care, daca ar fi rezolvate, ar ajuta la reducerea abandonului scolar. De asemenea, pentru pastrarea unui loc de munca si intemeierea unui familii sunt necesare stimulente fiscale.

Autorii estimeaza ca acestea s-ar ridica la 20 de miliarde de dolari pe an, dar oricat de putin ar parea pentru cheltuielile unei tari ca SUA, criza din acest moment abia face posibila respectarea angajamentelor actuale, nicidecum unele noi.

Solutia ar fi ca intregul contract social american sa fie revizuit si, oricat de frapant ar suna, batranilor ar trebui sa li se ofere mai putin pentru ca oricum cei mai multi dintre ei o duc mai bine decat restul populatiei. Usor de spus, greu de facut, dar sistemul american are acum nevoie cel mai mult de actiune.

Pe scurt, cartea arata cum o disciplina fiscala stricta si politicile sociale ambitioase pot fi combinate, acest lucru fiind deseori uitat de oamenii politici. Centrismul si politicile lui moderate de stanga si de dreapta par sa fie solutia pentru a invinge impasul fiscal, dar si alte eventuale situatii neplacute.

Amestecul de idei liberale si conservatoare din cartea Creating an Opportunity Society ii va infuria probabil pe partizanii din cele doua tabere, dar ar beneficia de sprijinul centrului bipartizan si ar fi exact ce au nevoie SUA in acest moment. Dar pentru asta, centrul trebuie sa aiba curaj si sa-si arate muschii.

Socialism pentru bogati si capitalism pentru saraci

Reforma sistemului american este ingreunata in special de situatia marilor companii financiare, carora Guvernul le-a oferit sume uriase din banii contribuabililor pentru a le ajuta sa se stabilizeze.

Masura i-a revoltat pe cetatenii simpli inca dinainte sa se afle ca o parte din banii lor sunt folositi pentru bonusurile de performanta ale directorilor, dar oficialii din Washington au afirmat tot timpul ca nu aveau de ales si doar asa putea fi tinuta pe linia de plutire economia americana.

Cea mai noua pledoarie a fost tinuta de vicepresedintele Joe Biden la emisiunea de satira politica The Daily Show a lui John Stewart. El a declarat ca intelege frustrarea oamenilor provocata de cheltuirea sutelor de miliarde si, pentru a explica mai bine ce se intampla in acest moment in Statele Unite, a folosit expresia "socialism pentru bogati si capitalism pentru saraci", care inseamna ca intr-un sistem capitalist avansat statul nu face decat sa dea mai multe resurse bogatilor.

Vicepresedintele Statelor Unite a mai spus si ca acum sunt criticati de Opozitie pentru ca au facut prea multe reguli. El a atras atentia ca va fi o mare bataie pentru ca lucrurile sa se aseze asa cum trebuie in cazul institutiilor financiare.

"Bancile ar trebui sa faca lucruri mai mult ca bancile. Vrei sa fii un fond de investitii, atunci fii un fond de investitii. Dar nu fi un fond de investitii bancar", a spus Joe Biden la Daily Show.

De asemenea, Biden i-a criticat pe gigantii sistemului financiar american spunand ca inaintea declansarii crizei aveau o mentalitate de cowboy. Le-a luat totusi apararea si a explicat ca, daca bancile nu primeau sutele de miliarde de la dolari, acum s-ar fi vorbit despre o depresiune, si nu o recesiune.

#recesiune, #sua, #socialism, #capitalism , #Danemarca