Inflatia in zona euro a atins in ianuarie cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Joi, 31 Ianuarie 2008, ora 14:31
1224 citiri
Inflatia in zona euro a atins in ianuarie cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Rata inflatiei in zona euro a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani in ianuarie 2008, urcand la 3,2% pe un an, potrivit datelor publicate joi de Eurostat, in timp ce pretul combustibililor si energiei s-a majorat pe fondul incetinirii cresterii economice, informeaza AFP.

Este vorba de un nivel record al inflatiei in zona euro inregistrat de la momentul efectuarii primelor statistici pe acest subiect pentru tarile din UE, in 1997, a precizat oficiul european de statistica, Eurostat, pentru AFP.

In decembrie 2007, rata inflatiei in zona euro s-a stabilizat la 3,1%, neschimbata fata de luna noiembrie, atingand cel mai crescut nivel din ultimii 10 ani si jumatate.

Doar in luna mai 2001 nivelul inflatiei a atins 3,1%, insa nu a urcat niciodata la 3,2% in zona euro.

Preturile au crescut pe fondul majorarii tarifelor la petrol si la produsele alimentare, dand nastere la ingrijorari in Europa, in timp ce cresterea economica a incetinit, facand posibila aparitia fenomenului de "stagflatie" (stagnare economica si inflatie).

Rata somajului in zona euro a fost de 7,2% in decembrie, neschimbata fata de luna noiembrie, potrivit datelor publicate joi de Eurostat.

In Uniunea Europeana, rata somajului s-a stabilizat la 6,8%, in scadere cu 0,1% fata de luna noiembrie.

Olanda si Danemarca au inregistrat cea mai scazuta rata a somajului din UE, de 2,9% respectiv 3,1%, in timp ce ratele cele mai crescute au fost inregistrate in Slovacia (10,8%) si Spania (8,6%).

In Franta si Germania, rata somajului s-a stabilizat la 7,8%, potrivit Eurostat.

<b>Bloombiz</b>

(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.