Rehn: Usa Uniunii Europene este deschisa pentru investitii din China

Joi, 16 Ianuarie 2014, ora 17:40
1172 citiri
Rehn: Usa Uniunii Europene este deschisa pentru investitii din China

Usa Uniunii Europene (UE) este deschisa pentru investitiile chineze, iar discutiile programate saptamana urmatoare intre UE si China in privinta protectiei investitiilor ar putea fi un pas important in consolidarea legaturilor economice, a declarat joi comisarul european pentru economie, Olli Rehn.

"Consideram binevenite investitiile chineze in Europa si vrem sa lucram la un acord care sa faciliteze accesul la piata in ambele sensuri - ca pe o strada cu dublu sens. Ar trebui sa faciliteze si protectia investitiilor, precum si tratamentul la nivel de state, astfel incat sa avem conditii egale", a declarat comisarul Rehn, intr-o conferinta de presa la Beijing, potrivit MarketWatch.

Reprezentantii Chinei si UE vor incepe negocierile saptamana viitoare

Reprezentanti ai Chinei si UE urmeaza sa se intalneasca saptamana urmatoare la Beijing pentru prima runda de negocieri asupra acordului referitor la investitii.

Atentia oficialilor chinezi este indreptata asupra protectiei investitiilor, noteaza MarketWatch.

Potrivit documentelor UE, protejarea investitiilor ar putea include garantii pentru tratament nediscriminatoriu si recurgerea directa la arbitraj international in anumite situatii.

UE a incercat in ultimii ani sa obtina un acces mai amplu pentru companiile europene pe piata chineza. Camera de Comert a UE din China este nemultumita de mult timp in privinta reglementarii excesive, care include restrictii prea dure in sectorul bancar si obligatia formarii de companii mixte.

Cele doua parti par sa inregistreze progrese in rezolvarea disputelor comerciale. Anul trecut au pus capat unor divergente legate de vanzarea de panouri solare, iar oficialii europeni s-au declarat optimisti ca se poate evita impunerea unor eventuale penalitati pentru industria vinului din UE.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#china investitii, #investitii ue, #rehn china , #China