Razboiul economic: Americanii sunt mereu cu mana pe arma. Chinezii, pe portofel

China se dovedeste mai periculoasa decat SUA, cand vine vorba de razboiul economic, folosindu-si statutul de a doua economie a lumii pentru a se impune cu brutalitate la nivel global, considera expertii in politica externa Robert Blackwill and Jennifer Harris.

Cartea lor, "Un razboi cu alte metode", arata ca in acest joc al ofensivei economice, Washingtonul ar trebui sa ia exemplul Chinei si sa foloseasca mai mult forta banilor in locul armelor, potrivit CNN Money.

Politica banului

Cand Norvegia a acordat premiul Nobel dizidentului Liu Xiaobo, in 2010, Beijingul a dictat o reducere masiva a importurilor de somon din tara nordica si a blocat negocierile comerciale pe alte capitole.

La fel, pe fondul tensiunilor cu Filipine privind problema teritoriala din Marea Chinei de Sud, chinezii au lasat bananele filipinezilor sa putrezeasca in porturi, pana cand oficialii de la Manila au schimbat tonul.

"In ciuda faptului ca reprezinta cea mai mare putere economica de pe glob, SUA au tendinta sa puna mai intai mana pe arma, in loc sa o puna pe portofel, in materie de politica internationala", arata Blackwill si Harris in volumul de analiza.

China stie bine sa-si foloseasca puterea banilor acumulati in cele trei decenii de dezvoltare masiva a industriei si nu o face doar pentru a pedepsi eventualele derapaje ale partenerilor externi.

La fel de bine, rezervele valutare ale Chinei iau forma unor imprumuturi si ajutoare financiare directionate spre statele care sunt in relatii tensionate cu Washingtonul, asa cum este cazul Venezuelei.

O parte din bani sunt investiti, prin intremediul firmelor de stat sau a fondurilor suverane detinute de China, in diverse alte tari cu care Beijingul vrea sa lege legaturi comerciale.

Inclusiv construirea stadioanelor de fotbal a devenit o metoda diplomatica, multe din aceste investitii fiind dirijate catre state africane bogate in resurse naturale.

Geoeconomie in loc de razboi

Istoria demonstreaza ca Statele Unite au excelat in acest tip de relatii externe. Cand a vrut sa puna mana pe Louisiana, Thomas Jefferson nu a asediat Parisul ci s-a prezentat acolo cu un cec de 15 milioane de dolari.

Abraham Lincoln i-a impiedicat pe englezi sa intervina in Razboiul Civil amenintand cu pierderea miliardelor de lire investite in tanara economie americana.

Cand Marea Britanie a invadat Canalul Suez, in 1956, Dwight Einsehower i-a amenintat pe oficialii de la Londra cu deprecierea rapida a lirei in cazul in care nu se retrag.

"Masurile geoeconomice tind sa fie mai ieftine decat un razboi. Este unul dintre motivele pentru care China, Rusia si alte tari recurg la aceste solutii", sustin cei doi autori.

In ultimii 30 de ani, Statele Unite au demonstrat mai degraba o atitudine belicoasa pe plan international, singura exceptie reprezentand-o masura sanctiunilor economice dictate impotriva Iranului.

Desigur, nici razboiul economic purtat de China nu este intotdeauna incununat de victorii, planurile investitionale ale Beijingului pentru America de Sud fiind date peste cap de recesiunea si scandalurile de corputie care afecteaza Brazilia, ca si de criza economica din Venezuela.

Cu toate acestea, China poarta eticheta unui camatar la care poti apela atunci cand nu mai ai nicio speranta, iar acest lucru conteaza enorm in politica internationala.

"Tarile nu se tem de puterea militara a Chinei, ci de abilitatea Beijingului de a bloca legaturile comerciale si investitiile", observa Leslie Gelb, presedintele de onoare al Consiliului de Relatii Externe, intr-un eseu publicat in 2010 in revista Foreign Affairs.