Moneda Chinei, tot mai puternica. Yuanul se apropie vertiginos de euro, dolar si lira

Marti, 06 Octombrie 2015, ora 12:43
3918 citiri
Moneda Chinei, tot mai puternica. Yuanul se apropie vertiginos de euro, dolar si lira
Foto: Pixabay

Importanta valutelor in piata internationala tinde sa se schimbe, dupa cum reflecta cea mai recenta analiza emisa de sistemul de tranzactii globale SWIFT. Yuanul este elementul supriza, valuta din China depasind yenul japonez in volumul tranzactiilor internationale.

In ultimii trei ani, moneda chinezeasca si-a afirmat superioritatea in fata a 7 alte valute, punctul culminat fiind inregistrat in luna august a acestui an, noteaza statisticienii SWIFT, citati de agentia Reuters.

In prezent, yuanul chinezesc este a patra valuta folosita in mod curent in tranzactiile internationale, dupa dolarul american, euro si lira sterlina.

Numarul tranzactiilor facute in yuani a atins un nivel maxim in august 2015, cand s-a inregistrat o crestere a acestora de 9,13%, pe fondul unei scaderi a tranzactiilor globale cu 8,3%.

Cota de piata a monedei din China a crescut in august la 2,79% in tranzactiile efectuate la nivel global, un nivel superior fata de cele 1,39 procente inregistrate in ianuarie 2014.

Peste 100 de tari au efectuat tranzactii in yuani in luna august a acestui an, 90% din volumul acestora fiind concentrate in 10 tari de pe glob.

Singapore conduce topul cu 24,4% din tranzactiile in yuani, fiind urmat de Marea Britanie, cu 21,6%.

Procentul institutiilor financiare care au folosit yuanul in tranzactii a crescut cu 14% fata de anul trecut, ridicandu-se la 1700, dintre care aproape o treime (600) nu au filiale deschise in China sau Hong Kong.

Valuta Chinei a ajuns si pe locul secund in ceea ce priveste valoarea scrisorilor de credit emise in aceasta moneda, detinand o influenta de 9,1% in piata financiara internationala din acest punct de vedere.

Tot in luna august, nivelul tranzactiilor in yuani de pe piata valutara a inregistrat o crestere valorica de 20%, fenomenul fiind explicat in mare parte si de decizia Bancii Populare a Chinei de a recurge la o devalorizare a monedei.

Peste 50% din tranzactiile facute pe piata Forex din afara Chinei si a Hong Kongului s-au realizat in Marea Britanie, Statele Unite, Singapore si Franta.

#valute referinta, #tranzactii globale, #valuta China , #China