Economia chineza, mai lenta in urmatorii zece ani

Vineri, 28 Septembrie 2012, ora 16:23
1357 citiri
Economia chineza, mai lenta in urmatorii zece ani
Sursa: CNN

Economia Chinei va creste intr-un ritm de doar 7% in urmatoarea decada, conform oficialilor Goldman Sachs. Ea va ramane, insa, cea mai atractiva dintre tarile BRIC.

"China se afla in primele etape ale trecerii de la o lunga perioada in care totul era concentrat pe cresterea cantitativa, la o era in care focusul va fi pe o crestere calitativa", a declarat pentru Reuters Jim O'Neill, Presedintele Goldman Sachs Asset Management.

Dupa ce economia chineza a vazut constant o crestere anuala de 10%, in ultimii treizeci de ani, guvernul Chinei se concentreaza pe o serie de reforme economice structurale, care duc la o incetinire a cresterii economice.

Banca centrala a Chinei trateaza criza cu o injectie record de 46 miliarde de dolari

Bursa chineza a inregistrat, in acest an, o scadere de 2,2%, cauzata, crede O'Neill, de faptul ca investitorii inca nu au luat in calcul aceasta diminuare a cresterii economice.

In plus, investitorii se tem ca aceasta incetinire va fi accentuata de problemele economice mondiale, care au scazut semnificativ cererea pentru produsele chineze.

Companiile din sectorul de sanatate si, in general, cele orientate direct spre consumatori vor fi cele care se vor dezvolta, pe cand cele ce activeaza in industria grea vor avea de pierdut.

Nu doar China isi va incetini cresterea in urmatoarea decada, ci si Rusia si India, exceptia din grupul BRIC fiind Brazilia.

Cu toate acestea, cota parte pe care tarile BRIC o vor avea din economia mondial va continua sa creasca, reformele introduse in India si Brazilia fiind un semnal pozitiv in acest sens, a mai adaugat oficialul Goldman Sachs.

Jim O'Neill este cel care introdus termenul "BRIC" pentru a denumi grupul de tari emergente format din Brazilia, Rusia, India si China.

#crestere economica china, #crestere economica BRIC, #economia mondiala, #declaratie Jim ONeill Goldman Sachs , #China