Constructorii chinezi de automobile vor avea cerinte mai dure la export

Miercuri, 10 Ianuarie 2007, ora 13:44
991 citiri

Ministerul chinez de Comert a inasprit cerintele la exportul de automobile pentru constructorii locali, devenind astfel obligatoriu ca acestia sa presteze servicii post-vanzare in strainatate, informeaza cotidianul 'China Daily', citat de agentia EFE.

Incepand cu 1 martie, fabricantii de automobile vor trebui sa solicite o licenta de export in fiecare an, care nu va putea fi reinnoita daca au fost intalnite defectiuni grave la vehicule in anul anterior, ceea ce ar putea elimina pana la 700 de exportatori de pe piata chineza.

In plus, acestia vor fi obligati sa obtina un certificat de calitate si sa ofere servicii post-vanzare in locul in care exporta, masura prin care se doreste eliminarea speculei, a razboiului preturilor si a calitatii slabe a serviciilor pe care le presteaza multi dintre producatorii chinezi si care afecteaza imaginea sectorului.

Responsabilitatea calitatii vehiculelor vandute in strainatate se va imparti intre fabricant si companiile de export.
'Noile masuri au fost adoptate pentru a reorganiza dinamica dar dezordonata piata a exporturilor de vehicule', a spus Zhang Ji, director adjunct al departamentului de Mecanica, Electronica si Inalta Tehnologie din cadrul Ministerului de Comert.

In total, China a exportat in 182 tari si regiuni 293.000 unitati in primele sase luni din 2006, ceea ce presupune o crestere de 88,8 la suta fata de anul trecut. Principalele destinatii pentru exporturile chineze au fost Africa si sud-estul Asiei.

Constructorii chinezi sunt inca pionieri pe pietele exterioare, deoarece, din 1.175 exportatori care s-au inregistrat in 2006, 669 dintre acestia au vandut sub 10 unitati in afara Chinei, iar 204 au exportat doar un vehicul.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)