Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

China va construi in Tibet cel mai inalt aeroport din lume

China va construi in Tibet cel mai inalt aeroport din lume

China va construi in regiunea autonoma Tibet (vestul tarii) aeroportul situat la cea mai mare inaltime din lume fata de nivelul marii, acesta fiind unul dintre cele 37 aeroporturi noi care se vor construi in vestul tarii in urmatorii patru ani, informeaza agentia EFE.


Potrivit informatiilor anterioare ale cotidianului oficial 'Ziarul poporului', aeroportul va fi situat in Ngari (extremul occidental al Tibetului), care este una dintre zonele cele mai inaccesibile din lume, situata la o inaltime medie de 4.500 metri peste nivelul marii.
In prezent, aeroportul cel mai inalt din lume se afla tot in Tibet (aerodromul Bangda, din Qamdo), situat in alta extremitate a regiunii, mai aproape de zonele locuite de chinezii din etnia majoritara Han.

Odata cu construirea noului aeroport, Tibetul va avea patru aerodromuri pentru aviatia civila: cele doua mentionate, carora li se adauga cel din Gonggar din Lhasa (la o inaltime de 3.600 metri) si cel din localitatea Nyingchi, considerat unul dintre cele mai exigente din lume pentru piloti (pistele sale sunt situate intr-o vale ingusta).

Noul aeroport tibetan face parte din planurile nationale de crestere a investitiilor in vestul sarac al Chinei, unde se afla numai 38 la suta din instalatiile aeriene nationale, conform statisticilor guvernamentale.

Preturile pentru zborurile din Tibet, operate de cinci companii aeriene chineze, au scazut in ultimele luni din cauza concurentei provocate de noua linie de cale ferata a Tibetului, care uneste capitala tibetana Lhasa cu restul Chinei.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1189 ori