China nu vrea aprecierea yuanului

Luni, 15 Martie 2010, ora 00:20
1191 citiri
China nu vrea aprecierea yuanului

Apelurile din strainatate pentru aprecierea monedei nationale chineze, yuanul, sunt inutile si tin de o anumita forma de protectionism, a declarat duminica premierul chinez, Wen Jiabao, citat de Bloomberg, oficialul sugerand ca este ingrijorat mai degraba de soliditatea dolarului.

Intr-un discurs in care a amestecat accente populiste si satisfactia legata de cresterea economica fara echivalent pe plan mondial, Wen nu a dat prea multa importanta polemicii legate de politica monetara a Chinei, care invenineaza relatia dintre Beijing si Washington.

"Ne opunem practicii acuzatiilor reciproce. Presiune externa este inutila pentru reforma cursului de schimb al yuanului", a afirmat Wen, intr-o conferinta de presa sustinuta in ultima zi a sesiunii parlamentare.

El a sustinut ca eforturile Chinei de a mentine un curs de schimb stabil al yuanului au avut o contributie importanta la revenirea economiei mondiale.

China a adoptat incepand de la jumatatea lui 2008 un curs al yuanului fixat de facto la dolar, pentru a-i proteja pe exportatori de criza creditelor.

Statele Unite, Uniunea Europeana si alte state critica de mult timp aceasta politica a cursului de schimb adoptata de China, considerand ca yuanul este subevaluat, ceea ce stimuleaza exporturile chineze, dar penalizeaza exporturile altor tari catre China.

Diferendul s-ar putea transforma intr-un adevarat conflict dupa 15 aprilie, cand Trezoreria SUA va publica raportul sau semestrial, in care guvernul chinez ar putea fi acuzat in mod oficial de manipulare a cursului de schimb.

Fara a rosti numele SUA, Wen Jiabao a afirmat insa in mod raspicat ca Beijingul nu are nicio intentie sa dea satisfactie americanilor, ba chiar se pregateste de o confruntare pe aceasta tema.

"Pot intelege dorinta anumitor state de a-si majora exporturile, insa nu inteleg de ce iti depreciezi propria moneda si apoi faci presiune asupra celorlalti sa o aprecieze pe a lor in scopul de a-ti mari exporturile. Din punctul meu de vedere, este vorba de protectionism", a spus premierul chinez.

"Yuanul nu este subevaluat", a tinut sa afirme Wen, ca raspuns la acuzatiile unor parlamentari americani, care estimeaza ca moneda chineza este subevaluata cu pana la 40%.

Mai mult, oficialul chinez s-a aratat foarte ingrijorat de rezervele Chinei denominate in dolari, solicitand SUA sa ia "masuri concrete" pentru a da incredere investitorilor in titluri americane.

Datele Trezoreriei SUA arata ca valoarea titlurilor de stat americane detinute de China a scazut pentru a doua luna la rand in decembrie, pana la 894,8 miliarde dolari. 

#china, #dolar, #yuan , #China