Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

China, dispusa sa salveze Europa. Insa totul are un pret

China, dispusa sa salveze Europa. Insa totul are un pret

Guvernul chinez va ajuta Europa sa iasa din criza financiara, a promis premierul Wen Jiabao, care s-a oferit sa cumpere titluri de stat emise de Grecia, cand tara se va reintoarce pe piete.

Prim-ministrul chinez a mai promis sa nu reduca activele ce constau in titluri de stat europene. Insa toate acestea cu o singura conditie: Uniunea Europeana trebuie sa recunoasca China drept economie de piata, un statut care ar face tara asiatica mai putin vulnerabila in fata problemelor anti-dumping, dupa regulile Organizatiei Mondiale a Comertului.

Aflat intr-o vizita de o saptamana in Europa, Wen Jiabao parea ca vrea sa-si gaseasca aliati pe batranul continent, mai ales pe fondul tensiunilor crescute din Statele Unite si China, comenteaza analistii internationali.

Astfel, premierul chinez s-a aratat dispus sa colaboreze cu tarile europene in mai multe domenii, de la protectia drepturilor de autor, la reforma sistemului financiar international.

Insa promisiunea de a cumpara titluri de stat a trezit cel mai mare interes, avand in vedere ca foarte multe tari incearca sa stranga bani de pe pietele financiare pentru a-si finanta deficitele bugetare in continua crestere.

"Am spus clar ca sprijinim un euro stabil. Nu ne vom reduce aportul titlurilor europene in portofoliul nostru", a declarat Wen Jiabao (foto), citat de The Telegraph.

De altfel, in ultimele saptamani, a aparut ideea unui "razboi mondial al monedelor", mai ales dupa ce ministrul Finantelor din Brazilia, Guido Mantega, a acuzat mai multe guverne de faptul ca isi manipuleaza monedele pentru a-si imbunatati competitivitatea.

Wen va lua parte la un summit UE - China, in Bruxelles, inainte de a pleca spre Germania, Italia si Turcia. Potrivit analistilor, in timpul summit-ului va trebui sa raspunda acuzatiilor de mentinere la un nivel prea scazut a monedei nationale chineze, renminbi. In plus, multi lideri europeni din mediul afacerilor au criticat asupru politicile chineze privind protectionismul industrial.

Totusi, premierul chinez a declarat ca va dubla volumul comertului cu Grecia, in urmatorii cinci ani, si a facut referiri la cresterea cooperarii intre cele doua tari in domenii precum logistica si transporturile navale.

Potrivit lui Fokion Karavias, director general pentru piete emergente al Eurobank EFG din Atena, oferta Chinei de a cumpara titluri grecesti este importanta, mai ales ca vine dupa o promisiune similara din partea Norvegiei.

"Demonstreaza faptul ca tari care dispun cu adevarat de lichiditati sunt din nou interesate de Grecia", a explicat Karavias, citat de Financial Times.

China, pe cale sa devina cel mai mare investitor strain in Grecia

China nu s-a oprit la achizitia de titluri de stat, ci a anuntat si infiintarea unui fond in valoare de 5 miliarde de dolari, care va ajuta companiile de transporturi navale din Grecia sa cumpere nave construite in tara asiatica.

"Speram ca, prin intensificarea cooperarii cu tara dumneavoastra, sa va ajutam in incercarea de a trece peste dificultati", a spus Wen intr-un discurs in fata Parlamentului Greciei, citat de The Wall Street Journal.

De altfel, Grecia este disperata sa aduca investitori straini, pentru a o ajuta sa iasa din recesiune si sa-si plateasca datoriile.

"Aceste intelegeri si anuntul Chinei ca va continua sa investeasca in titluri de stat grecesti sunt vazute ca un vot de incredere in economia noastra, care trece prin momente dificile. Asa cum se spune si in Grecia si in China, in vremuri grele afli care sunt adevaratii prieteni", a declarat premierul grec, George Papandreou (foto).

Anul trecut, exporturile chineze in Grecia au totalizat 3,04 miliarde de euro, comparativ cu exporturile de numai 93 de milioane in sens invers.

China nu ajuta doar Grecia. In acest an, guvernul chinez a achizitionat obligatiuni din Spania in valoare de 400 de milioane de euro.

"China va face un mare efort sa sprijine tarile din zona euro, inclusiv Grecia, sa treaca peste criza. Speram ca UE sa recunoasca rapid China drept economie de piata, iar apoi vom relaxa restrictiile impuse asupra exporturilor de produse tehnologice spre China si ne vom opune protectionismului", a mai declarat Wen.

De asemenea, China ar putea lua parte la licitatia pentru o parte din activele pe care statul elen intentioneaza sa le vanda pentru a face rost de bani lichizi. In cadrul acordului pentru imprumutul de 110 miliarde de euro din partea Fondului Monetar International si al Uniunii Europene, Grecia s-a angajat sa privatizeze active guvernamentale in valoare de 3 miliarde de euro, in urmatorii trei ani.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1791 ori
Citeste mai multe desprechina guvern criza financiara sprijin europa