Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

China ar putea diversifica modalitatile de utilizare a rezervelor valutare

China ar putea diversifica modalitatile de utilizare a rezervelor valutare
Autoritatile chineze intentioneaza sa extinda modalitatile de utilizare a rezervelor valutare, care au atins 1.070 miliarde dolari la sfarsitul anului 2006, a declarat premierul chinez, Wen Jiabao, citat de Reuters. Excedentul balantei de plati a Chinei se accentueaza, iar statul asiatic se confrunta cu numeroase riscuri privind stabilitatea financiara, a afirmat Wen, la o conferinta privind politica economica.

Autoritatile urmaresc adoptarea de masuri pentru a echilibra balanta de plati si vor analiza diferitele moduri in care pot utiliza rezerva valutara, a precizat oficialul chinez.

Printre prioritati se numara reforma sistemelor bancar si de asigurari, a pietei de capital, limitarea cresterii masei monetare si a creditului, ameliorarea structurii creditelor, pentru a sustine o crestere economica stabila, precum si reformarea modului de stabilire a ratelor dobanzilor si imbunatatirea mecanismului de schimb al monedei nationale, yuanul.

"Exista inca un numar important de conflicte in sectorul financiar - un sistem care se confrunta cu dificultati, o structura financiara nerezonabila, probleme in guvernanta corporatista si in domeniul operatiunilor, inrautatirea situatiei balantei de plati si multe riscuri financiare potentiale", a mai spus Wen.

Bloombiz
(Sursa: Mediafax)



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 792 ori