Restrictii la energie electrica, in statiunile bulgare de la Marea Neagra

Duminica, 15 August 2010, ora 01:13
1517 citiri
Restrictii la energie electrica, in statiunile bulgare de la Marea Neagra

Autoritatile bulgare au introdus, incepand de vineri seara, restrictii de alimentare cu energie electrica pentru toate statiunile de pe litoralul Marii Negre, unde se afla circa 300.000 de turisti, in majoritate straini, relateaza site-ul Novinite.com, citat de Mediafax.

Masura a fost decisa dupa mai multe pene de curent de proportii, provocate de consumul excesiv de energie electrica inregistrat in vara acestui an.

Distribuitorul de energie electrica bulgar EVN a avertizat ca recordurile de consum din ultima perioada au supraincarcat reteaua de distributie nationala, iar varful de consum inregistrat joi seara pe litoralul bulgar a reprezentat aproape 20 la suta din intreaga productie a centralei nucleare de la Kozloduy.

Restrictiile, care afecteaza statiunile de pe litoral si orasul Burgas, prevad intreruperea alimentarii timp de o ora la fiecare cinci ore de alimentare normala cu energie si vor ramane in vigoare pana la reducerea consumului in zona.

Una dintre cele mai grave pene de curent a fost inregistrata in iulie si a durat aproape 48 de ore, determinand numerosi turisti straini sa paraseasca Bulgaria.

Compania nationala de electricitate NEK, care a inceput sa inlocuiasca segmente ale retelei, a afirmat ca penele sunt provocate nu numai de consumul excesiv determinat de temperaturile foarte mari, dar si de extinderea unora dintre statiuni si lipsa totala de strategie a autoritatilor si comunitatilor locale in ceea ce priveste dezvoltarea retelelor de distributie din zona. 

#statiuni, #bugaria, #energie electrica, #marea neagra, #litoral , #Bulgaria