Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Premierul bulgar: Oleoductul Burgas - Alexandroupolis nu este profitabil

Premierul bulgar: Oleoductul Burgas - Alexandroupolis nu este profitabil

Premierul bulgar, Boiko Borisov, a declarat din nou, sambata, ca proiectul oleoductului Burgas - Alexandroupolis nu este profitabil din punct de vedere economic si nu va fi aprobat de nimeni, relateaza site-ul Novinite.com, citat de Mediafax.

Dupa ce a provocat uimire anuntand vineri ca Bulgaria se retrage din proiectul oleoductului si suspenda lucrarile la centrala nucleara Belene, Borisov a negat sambata ca ar fi "aruncat o bomba", insistand ca a spus adevarul, iar faptul ca tarile implicate in proiect (Bulgaria, Rusia si Grecia) nu au alocat fonduri pentru acesta nu poate fi contestat.


Declaratiile de vineri au fost facute in cadrul unei intalniri cu ambasadorii tarilor UE acreditati la Sofia.


"Acesta este raspunsul pe care l-am dat intrebarii ambasadorului grec. Nu a fost o bomba; a fost adevarul - oleoductul nu este profitabil. Vreti sa mergem acum la Burgas si sa-i intrebam pe locuitori daca vor ca un petrolier sa intre in port in fiecare zi in timpul sezonului de plaja? Pentru mine este important ce cred bulgarii.


Daca vizitam autostrada Trakiya, vom vedea lucrari de constructie in desfasurare; daca mergem la Burgas - Alexandroupolis, nu vom vedea nimic; doar mlastina si paduri", a spus Borisov sambata, la o intrunire desfasurata la Blagoevgrad.


In ceea ce priveste centrala nucleara de la Belene, el a afirmat ca lucrarile de constructie pot incepe a doua zi dupa ce statul va gasi un investitor strategic .


"Chiar acum, acolo este un lac; un lac care costa doua miliarde de euro. Predecesorul meu, Serghei Stanisev, a anuntat ca participarea Bulgariei la proiect va costa patru miliarde de euro, dar pana la urma avem nevoie de 13 miliarde de euro.


De unde putem lua acesti bani - de la sanatate, educatie sau de la asistenta sociala?", a spus el. Premierul bulgar, Boiko Borisov, declarase vineri ca Bulgaria se retrage din proiectul oleoductului.


La scurt timp, Guvernul de la Sofia a dat publicitatii un comunicat in care preciza ca va astepta studiile de mediu inainte de a lua o decizie, pentru ca ulterior Borisov sa sugereze ca se asteapta ca evaluarile sa fie negative.


Ministrul Economiei, Traicho Traikov, a parut initial uimit de declaratiile premierului bulgar, precizand ca subiectul nu a fost discutat, iar Guvernul nu a luat inca nici o decizie oficiala privind participarea la proiect.


Ministrul bulgar pentru regiuni, Rosen Plevneliev, a afirmat sambata ca declaratiile contradictorii pot fi explicate printr-o deficienta de comunicare.


El a declarat , intr-un interviu difuzat de radio Darik, ca proiectele nu reprezinta nici un motiv de controversa in cadrul guvernului, care a fost insa afectat de probleme de comunicare.


"Constructia centralei de la Belene a fost suspendata, dar proiectul in sine este restructurat. Vrem (centrala de la Belene), dar nu cu fonduri de stat. Vrem si (oleoductul) Burgas - Alexandroupolis, dar numai dupa ce vom vedea evaluarile de mediu", a spus Plevneliev.


Proiectul Belene a fost initiat la sfarsitul anilor '80, insa a fost inghetat pana in 2008. La acea data, costurile necesare construirii centralei erau estimate la patru miliarde de euro, jumatate din suma urmand a fi adusa de grupul german RWE, in schimbul a 49% din facilitatea nucleara.


Dupa ce guvernul condus de Borisov a venit la putere, in vara anului trecut, Sofia a majorat estimarile privind investitiile necesare la Belene la zece miliarde de euro. In toamna anului 2009, RWE s-a retras din proiect, ceea ce a obligat autoritatile sa caute un nou investitor strategic.


Centrala nucleara ar urma sa fie construita de compania rusa Atomstroyexport.


In aceste conditii, Moscova a oferit Sofiei doua imprumuturi, respectiv unul de patru miliarde de euro in primavara lui 2009 si altul de doua miliarde de euro la inceputul acestui an, fondurile urmand a fi utilizate la dezvoltarea proiectului pana la gasirea unui investitor strain.


Cu toate acestea, ofertele Rusiei au fost respinse de autoritatile bulgare, acestea preferand un partener din vestul Europei.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1224 ori
Citeste mai multe desprepremier bulgar oleoduct