Bulgarii protesteaza impotriva exploatarii gazelor de sist

Sambata, 08 Octombrie 2011, ora 18:09
1471 citiri
Bulgarii protesteaza impotriva exploatarii gazelor de sist

Sute de bulgari au infruntat sambata o ploaie rece de toamna si au defilat pe strazile capitalei Sofia pentru a cere interzicerea explorarii sisturilor de gaz din tara, relateaza Sofia News Agency, anunta NewsIn.

Protestatarii, carora li s-au alaturat trecatorii, au afisat pancarte pe care scria "Nu ne otraviti apa!" sau "Noi stim mai mult despre gazul de sist decat ministrii - concediati-i!".

In iulie, guvernul bulgar a incheiat un acord cu firma americana Chevron pentru explorarea gazului de sist in regiuni extinse din nord-estul tarii. Ecologistii si cetatenii obisnuiti sunt ingrijorati de pericolele la adresa mediului pe care procedura le poate aduce. Ei spun ca s-ar putea ajunge la o poluare a apei freatice, avand consecinte dezastuoase asupra sanatatii consumatorilor si agriculturii.

Protestatarii au citat, sambata, exemplul Frantei, care a interzis productia de gaz de sist pe teritoriul sau, precum si cel al Statelor Unite, care sunt in curs de modernizare a procedurii.

Exploararea si extractia gazului de sist implica introducerea in sol a unor mari cantitati de substante chimice dizolvate, printr-o metoda care se numeste fractionare hidraulica, avand drept scop eliberarea gazului inmagazinat in sisturi.

Oficialii guvernamentali bulgari incearca sa convinga publicul ca vor fi luate toate masurile de precautie necesare inainte de explorarea si exploatarea gazelor de sist din tara.

Ambasadorul american in Bulgaria, James Warlick, pledeaza de un an pentru politica exploatarii gazelor de sist, aparand siguranta si eficienta economica a procedurii si argumentand in favoarea intereselor Chevron, precizeaza Sofia News Agency.

#bulgari, #exploatare, #gaze siste, #proteste bulgaria, #proteste bulgaria gaze , #Bulgaria