Bulgaria vrea sa adere la zona euro pana in 2013

Miercuri, 16 Septembrie 2009, ora 17:33
1483 citiri
Bulgaria vrea sa adere la zona euro pana in 2013

Bulgaria a fixat 2013, anul in care expira mandatul noului guvern de centru-dreapta, ca tinta pentru adoptarea monedei europene, a anuntat, miercuri, ministrul de finante Simeon Djankov, citat de Novinite, informeaza NewsIn.

"Obiectivul principal al mandatului meu este aderarea la zona euro", a declarat intr-o conferinta de presa Djankov, care detine si functia de vice-premier al Bulgariei, adaugand ca este optimist in legatura cu aderarea.

Noul guvern bulgar de centru-dreapta vrea sa aplice in noiembrie pentru intrarea in mecanismul european ERM-2, anticamera zonei euro, ce presupune un test de stabilitate valutara pe o perioada de doi ani, inainte ca tara sa poata renunta la leva si sa treaca la euro.

Intrarea in mecanismul ERM-2 ar aduce Bulgaria mai aproape de zona euro si de protectia Bancii Centrale Europene (BCE), insa este conditionata de capacitatea noului guvern de a redobandi increderea oficialilor de la Bruxelles.

Leva este deja legata la cursul euro, la un nivel de 1,9558 leva/euro.

Intrarea in ERM-2 ar putea permite levei sa fluctueze cu pana la 15% fata de un curs fix, dar banca centrala a anuntat ca va mentine moneda strans legata de cursul euro pe perioada celor doi ani.

Intrarea Bulgariei in zona euro, programata initial pentru 2010, fusese amanata pentru 2012-2013.

Expertii sustin ca aderarea este conditionata de pastrarea prudentei fiscale si de mentinerea inflatiei la un nivel scazut.

#aderare, #bulgaria, #euro, #leva, #zona , #Bulgaria