Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Aderarea Romaniei si Bulgariei va avea un efect moderat asupra economiei UE

Aderarea Romaniei si Bulgariei va avea un efect moderat asupra economiei UE

Aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007, va avea un efect moderat asupra economiei UE, potrivit celui mai recent raport asupra economiei mondiale realizat de Economist Intelligence Unit (EIU).

Uniunea Europeana extinsa va consemna un ritm mai rapid de dezvoltare comparativ cu zona euro, ceea ce reflecta contributia cresterii economice mai rapide din noile state membre, dar si din Marea Britanie.

Astfel, cresterea economica a grupului de state membre din estul si centrul Europei, care reuneste Bulgaria, Romania, Republica Ceha, Ungaria, Polonia si Slovacia, va fi in acest an de 4,8%, sub nivelul de 5,7% atins anul trecut, si va incetini in continuare la 4,3% in 2008, 4,1% in urmatorii doi ani si 3,8% in 2011.

Tendinta descendenta va exista si in cazul grupului tarilor baltice, respectiv Estonia, Letonia si Lituania, care va avea totusi un ritm de dezvoltare mai accelerat, de 7,6% in acest an, 6,8% in 2008, 6,2% in 2009, 5,9% in 2010 si 5,7% in 2011.

Economia Uniunii Europene, extinsa la 27 de state, va inregistra in acest an o crestere de 2,2%, sub avansul de 2,7% consemnat anul trecut. Ritmul de dezvoltare va incetini in 2008 la 2,1%, pentru a reveni, in urmatorii trei ani, la 2,2%.

In zona euro, cresterea economica din 2007, precum si in urmatorii doi ani, va fi de 2%, dupa ritmul de 2,5% inregistrat anul trecut. Avansul se va accelera, in 2010 si 2011, la 2,1%, potrivit EIU.

Printre factorii negativi care vor determina, potrivit raportului, incetinirea cresterii economice din zona euro se numara majorarea taxei pe valoarea adaugata in Germania, la inceputul acestui an, reducerea cererii externe si cursul ridicat al euro.

EIU noteaza ca exista factori de risc externi importanti pentru economia zonei euro, precum cresterea peste estimari a cotatiei euro in raport cu dolarul, determinata de deficitele externe semnificative ale Statelor Unite. Scaderea neasteptata a ritmului de dezvoltare din Statele Unite, spre exemplu cu un punct procentual, ar determina incetinirea cresterii economice din zona euro cu o treime de punct procentual.

EIU mai anticipeaza ca Banca Centrala Europeana va mentine dobanda de referinta la un nivel apropiat de cel actual, de 3,5%, fiind posibila totusi cel putin o majorare cu un sfert de punct procentual.

Bloombiz
(Sursa: Mediafax)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 808 ori