Kazahstanul va nationaliza doua mari banci, in contextul crizei economice

Luni, 02 Februarie 2009, ora 11:01
1070 citiri
Kazahstanul va nationaliza doua mari banci, in contextul crizei economice

Oficialii din Kazahstan au anuntat ca vor nationaliza doua banci importante, in contextul in care criza globala financiara a afectat cea mai mare economie din Asia Centrala.

Guvernul va cumpara 78,14% din pachetul de actiuni al celei mai mari banci kazahe, BTA, potrivit declaratiilor presedintelui autoritatii de reglementare financiara, Yelena Bakhmutova, preluate de Reuters.

BTA are active totale de 28 miliarde dolari si, precum majoritatea bancilor nationale, a fost afectata sever de criza globala a creditelor, care a dus la incetinirea cresterii economice, ce depasea odata 10%.

Premierul Karim Masimov a anuntat ca Kazahstanul ar putea vinde o parte din actiunile BTA dupa incheierea tranzactiei, adaugand ca poarta discutii cu banca rusa Sberbank in aceasta privinta.

Kairat Kelimbetov, presedintele holdingului de stat Samruk-Kazyna, a declarat ca guvernul va transfera 1,75 miliarde dolari care BTA, ca parte din planul de preluare a acesteia.

Separat, oficialii guvernamentali au anuntat ca vor sa salveze o alta banca afectata de criza, Alliance Bank, cea de-a patra banca kazaha, prin cumpararea a 76% din actiunile acesteia, pentru o suma simbolica de mai putin de un dolar.

#Kazahstan, #nationalizare, # banci, # criza , #Asia