Printul William si sotia sa au inregistrat oficial nasterea printului George

Duminica, 04 August 2013, ora 17:03
3032 citiri
Printul William si sotia sa au inregistrat oficial nasterea printului George

Printul William al Marii Britanii si sotia sa, Catherine, au inregistrat oficial, vineri, nasterea primului lor copil, printul George, care s-a nascut pe 22 iulie.

Nasterea printului George, care ocupa locul al treilea in ordinea de succesiune la tronul britanic, a fost inscrisa in mod oficial in registrul de nasteri din Marea Britanie.

William si Catherine, ale caror titluri oficiale sunt ducele si ducesa de Cambridge, au completat documentul oficial la Palatul Kensington, resedinta oficiala pe care cuplul o detine la Londra.

Potrivit legislatiei britanice, toate nasterile din Anglia trebuie sa fie inscrise intr-un registru oficial intr-un interval de 42 de zile de la nasterea bebelusilor.

Printul William a fost acela care si-a pus semnatura in registru. Martor la eveniment a fost un angajat de la Arhivele Registrului Nasterilor din Westminster.

Palatul Kensington a dat publicitatii si o fotografie care prezinta certificatul de nastere al printului George. Acesta include atat elemente obisnuite, cat si titluri monarhice.

Numele si ocupatiile parintilor trecute in certificat ies insa din sfera banalului.

Numele bebelusului regal a fost marcat astfel: "Alteta sa regala printul George Alexander Louis de Cambridge".

Numele parintilor sai au fost inregistrate in felul urmator: "Alteta sa regala printul William Arthur Philip Louis duce de Cambridge" si "Catherine Elizabeth Alteta regala ducesa de Cambridge".

Ocupatia tatalui a fost marcata ca fiind "print al Marii Britanii", iar ocupatia mamei a fost inscrisa drept "printesa Marii Britanii".

Printul William este pilot de elicopter in Royal Air Force si participa la misiuni de salvare pe mare, insa documentul oficial semnat vineri nu mentioneaza acest lucru.

#print Anglia, #George print Anglia, #certificat nastere print Anglia , #Anglia