Un fost director Google avertizează că inteligenta artificială va deveni conștientă în viitorul apropiat. Acesta spune că inovația s-a dezvoltat extrem de mult în ultimul timp.
Fostul director general al Google, Eric Schmidt, a avertizat că ar trebui să ne gândim serios la deconectarea sistemului informatic, scrie Axios. De altfel, acesta a spus că nu a mai văzut niciodată o inovație la această scară, inteligența artificială făcând progrese foarte mari, cu care mulți nu au putut ține pasul.
„În curând vom putea avea computere care să funcționeze singure, să decidă ce vor să facă”, a declarat acesta la emisiunea ”This Week” de pe ABC, citează sursa menționată.
Așadar, odată cu dezvoltarea la o scară și mai mare, ar trebui să se ia în calcul deconectarea, menționează fostul director. Mai mult, ar exista un consens între fanii și adversarii inteligenței artificiale generative conform căruia cele mai puternice modele ar putea funcționa cu inteligența unui student la doctorat chiar de anul viitor, relatează Mike Allen și Jim VandeHei de la Axios
”Puterea acestei inteligențe ... înseamnă că fiecare persoană va avea echivalentul unui polimat în buzunar. Pur și simplu nu știm ce înseamnă să dăm acest tip de putere fiecărui individ”, a adăugat Eric Schmidt.
...citeste mai departe despre "Un fost director Google, avertisment legat de inteligența artificială: ”În curând vom avea computere care vor merge singure”" pe Ziare.com