Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Afacerile din industrie au crescut in 2013, in ciuda crizei gazelor

Afacerile din industrie au crescut in 2013, in ciuda crizei gazelor


Cifra de afaceri din industrie pe total (piata interna si piata externa) a crescut cu 4,3% in primele 10 luni din acest an, fata de perioada similara din 2012, datorita cresterii de 4,7% inregistrate in industria prelucratoare, informeaza, vineri, Institutul National de Statistica (INS).

In perioada mentionata, industria extractiva a scazut cu 4,7%.

Pe marile grupe industriale cresteri ale cifrei de afaceri s-au inregistrat in industria bunurilor de capital (+15,6%), in industria bunurilor de folosinta indelungata (+4,4%), industria bunurilor de uz curent (+2,8%) si industria bunurilor intermediare (+0,8%). Industria energetica a scazut cu 9,5%.

Potrivit datelor INS, in octombrie 2013, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 3% fata de luna precedenta datorita cresterilor din industria prelucratoare (+3,1%) si din industria extractiva (+0,5%). Pe marile grupe industriale s-au inregistrat cresteri in industria bunurilor de capital (+6,9%), industria bunurilor de folosinta indelungata (+6,8%), industria bunurilor intermediare (+3,8%) si industria bunurilor de uz curent (+1,0%). Industria energetica a scazut cu 8,4%.

Fata de octombrie 2012, cifra de afaceri din industrie a crescut pe ansamblu cu 3,2%, datorita cresterilor din industria prelucratoare (+3,8%). Industria extractiva a scazut cu 11%. Pe marile grupe industriale cresteri ale cifrei de afaceri s-au inregistrat in sectoarele: industria bunurilor de capital (+10,1%), industria bunurilor de folosinta indelungata (+3,6%), industria bunurilor de uz curent (+2,4%) si industria bunurilor intermediare (+1,8%). Industria energetica a scazut cu 9,5%.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1001 ori