Fondurile de pe pilonul III, randament mediu de 11,5%

Marti, 04 Ianuarie 2011, ora 15:04
1587 citiri
Fondurile de pe pilonul III, randament mediu de 11,5%

Fondurile de pensii private facultative (pilonul III) au inregistrat anul trecut un randament mediu de 11,5%, iar castigul mediu anual de la lansare si pana in prezent a fost de 8,9%, a anuntat marti Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR), informeaza NewsIn.

Potrivit APAPR, cele 13 fonduri de pe piata pensiilor private facultative au ajuns la sfarsitul anului trecut la active nete de 326 de milioane de lei (76 de milioane de euro), in conditiile in care la finalul lui 2009 valoarea activelor nete era de 204,04 milioane euro.

Numarul total al clientilor fondurilor de pensii facultative a ajuns la 220.000, cu circa 33.000 mai multi (17%) fata de inceputul anului 2010, se arata in comunicat.

La sfarsitul lui noiembrie erau active 13 fonduri de pensii facultative: ING Clasic si ING Optim (administrate de ING Asigurari de Viata), BCR Prudent (administrat de BCR Asigurari de Viata), Pensia Mea (administrat de Aviva Asigurari de Viata), AZT Moderato si AZT Vivace (administrate de Allianz-Tiriac Fond de Pensii Facultative), OTP Strateg (administrat de OTP Garancia Asigurari), Raiffeisen Acumulare (SAI Raiffeisen Asset Management), Concordia Moderat (Asirom-Concordia Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative SA), Eureko Confort (Eureko Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private), BRD Primo si BRD Medio (administrate de BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private) si Stabil (Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private).

Pilonul III a fost lansat in luna mai a anului 2007.

#pensii facultative, #fonduri, #randament , #stiri ING